avizier personal

Pana pe la 20 de ani, pisicile existau pentru mine doar cu rol decorativ sau de cursa de soareci.  Eram ‘cel mai bun prieten al cainelui’.  Asta nu insemna ca umblam cu mancare pentru caini in geanta sau ca ma opream sa mangai si sa relationez direct cu orice patruped canin. Nu. Si cu cainii, ca si cu oamenii, sunt destul de distanta.  Insa, spre deosebire de pisica (care nu-mi spunea niciodata nimic mai mult decat mi-ar fi putut spune o vrabie, sa zicem), un caine intalnit imi putea sugera macar o stare de spirit, daca nu chiar elaborate scenarii. Orice caine e ‘intr-un fel’: bucuros, absent, preocupat (imi plac in mod deosebit catzeii seriosi care par sa zica ‘lasa-ma acum, am treaba’), neincrezator, naiv sau sofisticat.

Asa. Cu parere de rau pentru cei care sunt indiferenti la animale (sau doar la pisici), va anunt ca inaugurez azi o noua categorie: pisicile din viata mea :).

Felix

Intr-o vreme in care ’serviciul’ meu era la etajul unu al unei cladiri aflate in dreptul minusculului parc de pe Pitar Mos, s-a intamplat ca, intr-o zi, sa aud neobisnuite si diverse mieunaturi de pisica. Sau de pisici? Am iesit pana la urma pe balcon sa inteleg cine si de ce mieuna … si am vazut o scena de desen animat. Cineva lasase intr-un colt al parcului o cutie cu 5 pisoi. Patru iesisera in lume si erau insirati indieneste pe Pitar Mos, la 1-2 metri distanta unul de altul. Trecea un trecator in susul strazii? Pisoii in cautare de stapan datator de mancare si mangaieri mergeau (asa insirati) dupa el, mieunanad. Venea cineva in sens invers? Pisoii se intorceau unul cate unul si urmareau noul potential ingrijitor. Mieunand.
Pisoiul 5 mieuna si el in timp ce se chinuia cu obstinatie (dar fara sorti vizibili de izbanda) sa iasa din cutie. 

Am iesit de cateva ori pe balcon in timpul urmatoarelor ore si am observat cum dispareau pisoii plimbareti, dupa metoda negrilor mititei. Pana n-a mai ramas nici unul. Pisoiul 5, in cutie, isi continua salturile jalnice fara sa dea vreun semn ca ar putea invata ceva din experienta; nici nu schimba strategia, nici nu renunta la tentativele de evadare.
La un moment dat s-a facut liniste. Am iesit iar pe balcon si l-am vazut pe nr 5 stand istovit si (prespun) victorios, langa cutie. Nu facea nimic. Statea. Un binevoitor, a trecut pe langa el, s-a oprit, l-a mangaiat un pic si … l-a pus inapoi. In cutie. 

Pe mine m-a apucat o miloasa exasperare (plus ca mi-am dat seama ca dupa atata timp i-o fi probabil foame/sete).  Cu bucurie am vazut venind pe strada, intr-o neprogramata vizita, pe M, partenerul vietii mele de atunci.
-M, strig eu cu …delicatete de la balcon. Adu-mi, te rog frumos, pisoiul ala din cutie.
-Poftim?!
-Pisoiul. In cutie e un pisoi. Adu-mi-l sus.

M era incurcat de-a binelea. Se vedea ca nu voia sa aduca nici un pisoi, dar nici sa continue conversatia in acea forma, de la blacon la trotuar.
- Hai, adu-l. sa-i dau macar apa, ca e de dimineata acolo.

Si l-a adus. Era o ciudatzenie mica-mica, negru cu alb, cu urechi uriase si ranite (am prespus ca fusese muscat de frati).  L-am luat in palme si a inceput instant sa toarca zgomotos si sa ma zgarie constiincios si ritmic pe maini…. :D… Nu prea mi-a convenit asta cu zgariatul, dar nu m-a lasat inima sa-l opresc. Parea un pisoi fericit si era prima data in viata mea cand vedeam un pisoi fericit :).
Am luat pisoiul in grija temporara, urmand sa-i gasim un rost. M s-a lasat destul de greu convins si a pus conditii de felul ‘pisoiul n-are voie in bucatarie, in pat si in alte locuri frecventate mai des si de M’.  Am zis ok, si l-am asigurat ca-l tinem maxim o luna, pana-l punem pe picioare.

Pisoiul s-a dovedit insa a fi foarte greu de dat si am sfarsit prin a-l tine mai mult de 6 luni.  In primul rand pentru ca era bolnav.  Am descoperit ca ranile de la urechi erau o boala de piele si nu muscaturi pisicesti. Veterinarul m-a asigurat ca nu se transmite la om si mi-a dat o alifie, apoi alta, apoi alta … care pareau (toate) sa n-aiba nici un efect.

As putea zice ‘noroc ca eczema s-a transmis la M’ :D (care aproape nu se atinsese de pisoi).  Pentru ca pisoiul a fost vindecat de dermatologul la care a mers M.
-cresteti vitei? a intrebat doctorul cand a vazut ‘buba’.
-Nnnnu.
-Atunci aveti pisica?
-Da. Are si ea niste bube care nu-i mai trec desi am incercat solutii diferite.
-Ma mir c-ati luat boala de la pisica; de la pisica nu se transmite la om, si daca totusi se transmite, se transmite la copii, nu la adulti. Probabil ca stati tot timpul cu ea in brate. Va dau un unguent. Sa-i dati cu el si pisicii.
Asa am facut si, in 2-3 zile, M si pisoiul au scapat de bube.

Deci, pana la urma l-am vindecat, deparazitat, ingrasat (arata deja a pisoi frumos) dar … nu era suficient ca sa-i gasim o familie adoptiva. Intre timp descoperiseram ca are niste obiceiuri care-l faceau destul de putin dezirabil. Era un pisoi foarte tandru si isi exprima tandretea torcand si zgariind ritmic (nu zgaria foarte rau, dar mainile mele erau in permanenta acoperite de ‘semne’. lungi).  Nu l-am putut dezvata… desi am incercat.
Apoi, din motive pe care nu le-am inteles, pisoiul Felix obisnuia sa-si ia elan din cel mai indepartat colt posibil al casei ca sa poata sari cu capul in geamul de la balcon :D.  Facea asta in fiecare zi si, pe masura ce crestea, ne era tot mai clar ca o sa ajunga sa sparga geamul.  Uneori facea acelasi lucru cu usa de la intrarea in casa. Stateam la bloc si bubuieturile lui Felix reverberau complex pe hol.

Eu ma atasasem de el si descoperisem, in sfarsit, ca o pisica are si ea ‘temperamentul’ ei. Si preocuparile ei. Si preferintele ei. Si se poarta diferit cu oameni diferiti… etc.  M nu parea sa fi descoperit prea multe; il tolera doar din cauza ca nu e genul de om care sa arunce o … fiinta in strada. Amandoi eram insa de acord (eu mai putin, totusi) ca Felix avea nevoie de un alt fel de … locuinta, cu mult mai mult spatiu la dispozitie.  Pana la urma l-a luat mama lui M, probabil ca sa-si scape baiatul de convietuirea cu pisoiul. Desi cred ca initial il luase tot spre temporara ingrijire, Felix a ramas la ea, si a devenit repede personaj principal al gospodariei.  S-a atasat de doamna si presupun ca pe mine nu m-a iertat niciodata :D, pentru ca in noua lui casa eu n-am mai putut pune mana pe el.