avizier personal

Incepe maine.
Ce este?/pentru ce este? Va citez din brosura festivalului: organizam un ladyfest ca sa promovam fetele si femeile active, care produc arta si muzica dar nu numai, si deoarece suntem de parere ca fiecare dintre noi poate sa contribuie cu ceva important. ne dorim un festival original, divers si plin de viata, care sa prezinte publicului unele din cele mai inovatoare fete si femei din mediul artistic underground, sa ofere o perceptie despre femei alternativa celei existente in cultura dominanta si sa dea peste cap conceptele conventionale despre gen.

  LADYFEST BUCURESTI
  12-14 octombrie 2007
  “Whatever your fight, don’t be ladylike!”
   - arta si activism grassroots pe teme de gen
  [1 RON sugestie donatie in timpul zilei]
  [10 RON intrare la show-uri / 25 RON pass pentru tot festivalul]

Contine
*ateliere, actiuni, discutii, proiectii (care se intampla @H.arta, str Pictor Arthur Verona nr 19, intrare din bd Magheru)
*concerte&expo (care se intampla @punkoteca, str Atelierului nr 14, langa gara de nord)
*mars ‘take back the night’ (vineri, ora 18, plecare din piata constitutiei) … si altele.

Programul celor 3 zile poate fi luat de aici, descrierea evenimentelor din program de aici, iar noutatile, info suplimentare si eventualele modificari – de aici.
 

Stimati concetateni,
A fost o vreme cand nefumatorii erau oprimati. Cand dadea bine sa fumezi si tigarile erau ieftine (sau scumpe; indiferent care era nivelul aspiratiilor tale, puteai gasi tigara potrivita). Cand daca ai fi vrut sa respiri doar aer fara nicotina ar fi trebuit sa te izolezi de restul lumii. Pentru ca in fiecare casa exista macar un fumator care … fuma. Toate locurile publice presupuneau existenta fumului de tigara (si locurile publice cuprindeau si locurile de munca, locuri pe care n-a fost niciodata prea usor sa le eviti daca nu erai foarte norocos mostenitor, castigator la loto sau nu bifai o casatorie extrem de reusita din punct de vedere material).
(Chiar si) in acele vremuri unii fumatori intrebau inainte sa-si aprinda o tigara intr-un spatiu inchis ‘Te deranjeaza daca fumez?’ Eu eram printre ei. Dar daca primeam cumva raspunsul ‘da’, eram deconcertata (pentru ca raspunsul standard era ‘fumeaza linistita, nu-i nici o problema’ chiar si atunci cand erau copii mici prin preajma).

Acestea fiind conditiile este de inteles ca, la un moment dat, miscarea pentru apararea drepturilor nefumatorilor si pentru combaterea fumatului a prins aripi vehemente. Unii au ajuns chiar sa creada ca prin combaterea fumatului se intelege combaterea fumatorilor.

Ok. Intotdeauna o schimbare la asa scara larga s-a petrecut cu trecere dintr-o extrema in alta. Dar, in cazul oricarei schimbari, dupa … stabilizarea ei, vehementa se destrama.
(Isi da cineva seama unde vreau sa ajung?)

Acum tigarile costa o avere si contin mesaje explicite privind efectele adverse. Da prost (uneori chiar foarte prost) sa fumezi. Locurile de fumat, in loc sa fie insotite de aura de alta data, au ajuns sa exprime statutul de paria al fumatorului. In filme, daca cineva fumeaza, e indiciu clar ca-i personajul negativ, e omul rau si negru care va plati pana la sfarsitul filmului pentru pacatele sale si in locul caruia nimeni nu-si va dori sa fie.

In plus, nefumatorul are de partea sa ‘legea’ pe care o poate invoca oricand ca sa stinga o tigara aprinsa intr-un loc nepotrivit. .

Ei, acesta fiind prezentul, cu cine va mai certati? Acum, cand stii ca drepturile tale de nefumator exista, de ce mai sunteti inversunati? De ce va imaginati ca fumatul este varful de lance al raului pe acest pamant ? Si mai ales de credeti ca fumatorii sunt personificarea lui? (a raului, zic).

Sunt convinsa ca mai exista inca destui nefumatori care, impotriva vointei lor, sunt fumatori pasivi. Si mi-e usor sa inteleg de ce nefumatorul isi cere drepturile. Nu inteleg insa de ce unii nefumatori considera ca printre ‘drepturile’ lor se afla desfiintarea drepturilor mele. Eu fumez. Tu nu. Bravo tie! Dar afla te rog ca eu vreau sa fumez. Afla ca toate eforturile tale de a-mi explica cat de daunator e fumatul au ca efect faptul ca-mi mai aprind o tigara. De nervi. Afla ca eu sunt fericita ca fumez si ca si de-as fi altfel tot n-ar fi treaba ta. Mai afla ca mie mi s-ar parea firesc sa am parte de locuri ‘special amenajate’, bine aerisite, luminoase si curate in care sa pot fuma separat de tine. Pentru ca toate spatiile publice sunt facute si intretinute din banii mei exact in masura in care sunt facute/intretinute si din banii tai.
(Mentionez pentru eventualii extraterestrii care citesc aceste cuvinte ca ‘fumatul’ este legal in romania; tigarile se vand (tot legal) peste tot si pretul lor cuprinde si costuri suplimentare care (se zice ca) sunt folosite de stat pentru sanatatea mea si a altora .)

Dragii mei,
Vreau sa va informez pe aceasta cale ca exista cauze mai bune pentru care va puteti inrola. Va anunt ca principala voastra problema de sanatate, daca aer curat este ceea ce doriti, este poluarea data de masini, de fabrici si de uzine. Mi-as dori ca niste ‘oameni de stiinta’ sa compare nocivitatea aerului expirat simultan de 100 de fumatori acerbi cu cea a aerului(?) expirat de o singura masina, in aceeasi unitate de timp.

Sa nu-mi ziceti ca militatul impotriva poluarii e o cauza pierduta si in afara controlului unui simplu cetatean. Pentru ca tocmai asta o face ‘cauza’. Nu e rezolvata si nici rezolvabila in viitorul apropiat.

Fumatul, insa, nu mai este cauza. Asta e gata. S-a lamurit. Intelegeti?

(acesta este cel de-al treilea (si ultimul) articol din concursul bloggeri.ro. articolul poate fi votat (si comentat) aici.)

In octombrie blogul meu implineste un an (iar eu, un an de blogarit, avizierul fiind primul si, deocamdata cel putin, singurul blog din viata mea).

Asa ca-s intr-un moment de bilant. Bilant, pe care -daca-l fac- vad (intocmai ca Dumnezeu, la facerea lumii) ca ‘e bine’. Spre deosebire de El* insa, eu am descoperit ca e si (oarecum) ‘rau’.

Bine a fost ca:
- am ajuns sa cunosc personal oameni pe care altfel (probabil ca) nu i-as fi gasit. Aici e nevoie de detalieri; ma refer, pe de o parte, la alti autori de bloguri. Dar, pe langa ei, am mai gasit si altii; de exemplu, multumita blogului si intamplarii, am cunoscut una din shogoritzele mele (cu bucurie precizez ca-i o femeie incantatoare si ca momente fericite am petrecut de atunci impreuna ) (nu cautati povestea intalnirii pe avizier ca, in acest caz, ea s-a desfasurat (ascunsa de ochi necunoscatori) printre comentarii). Apoi, (ca sa ma refer doar la situatii altfel greu intamplabile) de pe urma unui articol in care ma extaziam in fata unor fotografii, am avut… privilegiul unei intalniri initiatice, in care autorul fotografiilor (strain mie pana atunci) m-a condus chiar la locul unde una dintre ele fusese facuta.

- am armonizat identitatea mea virtuala cu realitatea si am ajuns si aici sa fiu recunoscuta drept mama copilului meu (da, da… sunt mama lui calin ) .

- am putut rade si m-am putut lamenta de lucrurile de ras/lamentabile in prezenta unui public mai larg decat cercul meu de prieteni (acesta fiind si nevoia personala care, la inceput, m-a impins sa-mi fac blog)

- multumita unui post despre o incercare de escrocare prin care am trecut, situatia cu pricina a ajuns prezentata in cateva ziare. Chiar daca politia nu face (mai) nimic (pe motiv ca, neexistand prejudiciu, este usor pentru cei reclamati de mine sa zica ca a fost doar o gluma), am macar linistea ca mai multa lume a aflat de numele lor decat as fi putut eu anunta fara de blog (daca n-aveti rabdare sa mergeti pe link, va zic aici: e vorba de Fundatia Istodor pentru ajutorarea bolnavilor de leucemie).

- pe langa texte din categoria ‘in lupta cu morile de vant’ am ajuns sa scriu articole de ‘coloratura’ si, cu uimire am descoperit ca tocmai textele pe care le scriam pentru mine se bucurau de marele succes la public

- am beneficiat adesea de comentarii … exceptionale care uneori ma faceau sa gandesc (cu induiosata si recunoscatoare invidie): “cititorii mei sunt mai inteligenti/inspirati decat mine”; sunt multe comentariile pe care le-am re-citit pe indelete, si la care am ras, zambit, multumit…

- vorbind tot de comentarii: datorita lor am ramas cu niste cuvinte ale unui prieten care a murit; dupa moartea sa cuvintele au capatat alte intelesuri pentru mine; le recitesc uneori si sunt precum imparatul: cu un ochi plang, si cu altul rad… si ma gandesc ca daca-mi faceam blogul 2-3 luni mai tarziu, ele (cuvintele) n-ar mai fi aparut.

- oblia (prietena de-a mea care scrie uneori incredibil de frumos) si-a facut blog (cel putin asa declara ea. ca nu s-ar fi gandit la asta daca n-as fi hartuit-o eu cu multiple si nesolicitate detalii despre avizier meu).
Si mai sunt si altele…

Cu cele ‘rele’ sper sa termin mult mai repede ca-s doar 3:
- am pierdut o gramada de timp privind la … statistici. Nu detaliez, ca-mi imaginez ca cei mai multi dintre voi stiu la ce ma refer.

- am avut senzatia ca unii dintre prietenii mei aveau in privire, la inceputurile blogului, o sclipire cu intelesul ‘n-ai sa scrii despre mine, nu-i asa?’; sper insa ca “sclipirea” in cauza e definitiv apusa; referirile la alti oameni, in cazul in care n-am avut acordul lor explicit de a le face publica existenta, au fost facute in doze homeopate.

- … Pe ce-l de-al treilea dezavantaj al blogului mi-e greu sa-l exprim. E legat de felul in care ma uit acum la realitate. Desi scriu rar, orice mi se intampla e privit din perspectiva: asta e subiect pentru blog sau nu?

De ce ma incurca asta? Pai, seamana cu ce patesc in cazul fotografiilor: desi plimb adesea camera foto cu mine, foarte rar ajung sa o folosesc. Imboldul de a fotografia il am de obicei atunci cand sunt in preajma unui moment frumos/ciudat/aparte. Ori privitul ‘momentului’ prin aparatul foto inseamna, pentru mine, ca pret de cateva secunde ma asez in afara … momentului. Nu-l mai traiesc, ci-l observ, il disec si caut o perspectiva ideala pentru ‘imortalizarea’ lui. Am de ales intre ‘traiesc momentul aparte’ sau il fotografiez, spre a avea mai tarziu o (palida) imagine a sa. Si, de obicei, prefer sa-l traiesc. (… Desi memoria nu-i punctul meu forte! )

Asa si cu blogul: cu cat lucrul care mi se intampla e mai incredibil/rar, cu atat mai mult cresc sansele ca sa ma asez frumos deoparte, sa-l observ. Doar ca, spre deosebire de fotografiat, nu pare la fel de usor sa reusesc sa ignor potentialul blogaristic al unei situatii. Am vazut ca, chiar si atunci cand n-am scris si n-am avut de gand a scrie, chiar si in perioadele cand n-am mai citit alte bloguri (si nici chiar statisticile blogului meu)…, tot din perspectiva blogului priveam intamplarile. Merge sau nu ca subiect?
PS/Intrebare pentru mine (daca tot sunt la momentul evaluarilor): am gasit de cateva ori, la altii (de fapt cred ca mai degraba ‘la altele’) posturi pe care le-as fi scris si eu exact la fel (sau mai prost, dar cu aceleasi argumente).

Daca as citi mai mult, oare as scrie mai putin?

*spre deosebire de El sau… mai repede decat El (… e o gluma! nu Te-ai suparat, nu?)

***********************************************************************[M-am inscris la concursul de pe bloggeri.ro. Prespun ca n-o sa ajung prea aproape de locurile 'fruntase', dar m-as bucura sa am mai multi cititori (blogul meu resimtindu-se inca dupa perioada de vacante). Si m-au prins si cu prima tema impusa (blogul si viata mea) pentru ca ma gandeam ca oricum s-ar cadea sa punctez cumva "un an de activitate". (Nu stiu ce-am sa ma fac cu a doua tema... care-i 'peisajul muzical romanesc'... dar ma voi gandi maine la asta.)

Asadar, doamnelor si domnilor, va informez ca aveti posibilitatea sa ma votati si comentati ... dupa cum va lasa sufletul ... care vreti si care puteti. :)]

LE: nu puteti sa ma votati ca nu prea functioneaza… sistemul. multumesc celor care s-au chinuit in zadar ca si celor care au reusit, in ciuda sistemului, sa voteze totusi.
 

Da, eu n-am nici urma de …cultura sportiva.  Am in schimb, pe blogul meu, categoria gay et al. Iar aici, pe blogul martzianului, am gasit un articol consistent scris ‘pe marginea’ diversilor sportivi care s-au declarat a fi gay. Ma gandeam ca poate va intereseaza. Mai ales ca, din cand in cand, unii oameni ajung pe blogul meu cu intrebarea ‘cum arata un homosexual?’. Articolul martzian contine si linkuri catre poze :).

Asociatia ACCEPT si grupul H.arta va invita in zilele de 21 si 22 septembrie la o cafea si la film.

Vineri, 21 septembrie, ora 19.00, pe strada Pictor Arthur Verona, nr 19, se deschide cafeneaua “Eu, tu si…mai cine?”, un spatiu special creat in care vizitatorii pot discuta, la o cafea, cu persoane LGBT despre ideile preconcepute legate de diferentele dintre heterosexuali si lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender.

Decorul il constituie o arhiva alcatuita din fotografii ale unor obiecte personale si documente publice legate de diferite aspecte ale vietii si comunitatii LGBT.
In acelasi spatiu, sambata, 22 septembrie, incepand cu ora 19.00 vor fi proiectate trei filme documentare despre viata persoanelor LGBT:

Politics of the heart / Politica sentimentelor, Canada 2005, Regia: Nancy Nicol, 68 minute

Heneini / Aceasta sunt eu, SUA 2005, Regia: Irena Fayngold, 62 minute

They still smile/ Ei zambesc, Belarus 2002, Regia: Irina Sizova, 17 minute
Intrarea este liberă la ambele evenimentele.

Va asteptam cu cafea, ceai cald si muzica buna.
 

Cele doua seri dedicate LGBT se inscriu, alaturi de multe alte evenimente, in programul Project Space derulat de grupul H.arta in proiectul Spatiul Public Bucuresti 2007.
 

Il stiti pe DZ, ca v-am mai povestit de el (cand cu distrigazul sau cu heterosexualul impozant).

Ei bine, zilele trecute DZ se afla pe o terasa.  Zilele si mai trecute a participat la o emisiune a lui Oreste; DZ in calitate de homosexual, alti invitati mai mult sau (dupa cum veti vedea in continuare) mai putin celebrii – in alte calitati.

Pe terasa, DZ e abordat de o doamna care-i mentioneaza faptul ca l-a vazut la emisiune, si-l intreaba:
- Cine era domnul acela mai in varsta, cu palarie?

Raspuns corect: Johnny Raducanu (!!!)… :)

Vineri, 13 iulie, pe la pranz, mergeam cu mare ingrijire pe strada Lirei. (Daca inainte L era o strada cu piatra cubica si gropi, acum e o strada cu gropi si piatra cubica.)  Ridicand ochii ca sa-mi actualizez traiectoria care m-ar fi dus la poarta pe care voiam sa intru, am dat peste imaginea care ar fi putut genera o fotografie-document (tema ‘obiceiuri mai putin cunoscute ale muncitorului reparator de strazi’: siesta).

Pe trotuarul din dreapta erau insirati la umbra, unul langa altul, ca niste purcelusi sugari adormiti in timpul alimentarii, 10 +2 muncitori. Dormind. Primii 10 asezati transversal, ceilalti 2 -paralel cu directia trotuarului. Toti stand pe o parte, toti imbracati in salopeta de serviciu si toti, indiferent ca erau perpendiculari sau paraleli, adunati intr-o … compozitie compacta.  Nu am putut inregistra imaginea pentru posteritate din motive circumstantiale.

Astept insa cu nerabdare amiezele acestei saptamani… poate mi se da o a doua sansa :).

In ajunul plecarii, cand aproape terminasem de impachetat, Calin aude cumva ca vom sta la gazda:
- Nu vreau la gazda! Vreau la hotel.
- acolo unde mergeti voi nu exista hoteluri, zice repede buni.
Copilul meu, impaciutor cum il stiu, se gandeste cateva secunde si raspunde:
- Bine. Asta e. Mergem atunci la munte. La hotel.
- … :D (eu preferam la munte… dar tocmai ma apropiam de finalul facutului de bagaje pentru mare…)… eu merg la mare. Si nu am bani de hotel, ci doar de gazda. Vrei sa vii cu mine?
- … da.
Si am plecat la mare.

A doua zi, in tren, multi oameni.
Una din principalele deosebiri dintre mine si calin este ca eu sunt o ’salbatica’ si fug de conversatiile de tren/piata/lift, in timp ce calin e culmea sociabilitatii; pare sa traiasca pentru a putea vorbi cu cat mai multi dintre adultii necunoscuti care-i ajung in preajma.  In tren (vagon d-ala, necompartimentat), dupa cateva ore de mers in care calin povestise diverse oricui era interesat, iar eu citisem si nu schimbasem mai mult de 2-3 zambete de complezenta cu cativa dintre principalii convivi ai copilului, aud (desigur, intr-un moment de mare liniste):
- noi mergem la mare. Si o sa stam la gazda pentru ca mama nu are bani sa stam la hotel.
Ridic ochii din carte- devenisem brusc personajul catre care se indreptau privirile de tot felul, ale tuturor.
Am zambit publicului, am schitat o mica plecaciune si am zis catre toti:
- asa este.
M-am intors la carte. Dar incepusem sa inteleg ca s-ar putea ca imaginea mea despre vacanta ideala sa difere semnificativ de imaginea lui calin.

Acum, dupa ce ne-am intors, incerc aici o sumarizare.
Lui calin nu-i place
- in apa (mie da)
- la soare/plaja (nici mie)
- sa manance (nici mie, dar el trebuie sa manance de 3 ori pe zi)
- ludistii (=nudistii; mie imi sunt indiferenti si as fi preferat sa facem plaja acolo, ca erau sansele mai mari sa fie si copilul de acord sa faca plaja fara slip (ca tocmai se hotarase ca-i prea mare (5 ani) ca sa stea pe plaja in pielea goala); dar a ramas hotarat ca vrea pe plaja cu oameni imbracati).

Lui Calin ii place:
- Sa se balaceasca pe mal, acolo unde se termina valurile (pana la urma ok; las’ ca are alta data timp sa se imprieteneasca si mai bine cu marea)
- Ca eu sa fac castele ‘motzuate’ (asta a fost ok; nu-s mare fana, dar mai ramasesem cu cateva aspiratii neimplinite din copilarile si am facut cu placere macar cate un castel pe zi)
- Sa se plimbe prin apa (activitate care ma incanta si pe mine asa ca ne-am plimbat cu orele).
- Ospatarul Emil (descoperit prin a treia zi si multumita caruia calin a ajuns sa vrea sa mearga la masa) (asta a fost tot ok, ca era o terasa cu multe si bune feluri de peste, feluri din care am tot mancat (mie imi place pestele)).
- Sa stea de vorba cu toata lumea (asta n-a fost ok, dar m-am descurcat pana la urma cu cateva fraze standard de raspuns la vorbele de bine pe care mi le zicea lumea despre copilul meu).

Cum credeam eu c-o sa fie:
O saptamana idilica in care eu si copilul o sa apucam sa ne jucam, sa vorbim, sa ne plimbam si sa inotam pe saturate si in liniste.
Cum a fost:
Destul de aproape de felul in care speram sa fie… cu diferente semnificative doar la partea de ‘liniste’.  Dar si in aceasta privinta calin a fost rezonabil.
Cineva i-a spus, la un moment dat:
-Vai, dar nu ma asteptam sa stii si asta.
- eu stiu foarte multe lucruri dar nu pot sa ti le spun pe toate pentru ca ar trebui sa stam aici pana la iarna.
‘Rezonabil’ inseamna ca nu a cerut sa ramanem pana la iarna. :)

Am fost plecata. M-am intors. Plec iar. Daca am timp, pana plec iar poate reusesc sa compun si varianta ‘pe larg’ a acestui post. :)

Plec la mars. La Accept ploua si bate vantul :). N-am umbrela dar as putea lua una rainbow de la accept. problema cu umbrela rainbow e ca e uriasa. eu sunt minuscula si mi-am mai si strans parul in 2 coditze. sper sa nu ajung in Oz :).

PS: punctul de plecare e in dreptul bancii Daewoo, pe bd Unirii. ora 17 (daca vreti sa participati e de preferat sa ajungeti pe la 16:30) . Punct terminus: Parcul Izvor.