Perspectiva de ‘pietoana’

Am gasit cu intarziere un post de-al lui Petru, post care mi-a resuscitat o mini-trauma mai veche. In cazul meu, ea (trauma) a fost construita de urmatoarele 3 situatii (+ altele, dar pe acelasi calapod):
1. Pe vremea cand locuiam in …alta parte, pe straduta pe care mergeam in fiecare zi era o masina parcata in asa fel incat, ca sa pot trece dincolo de ea, trebuia sa ies in strada. Trecem pe langa alte 50 de masini parcate pe trotuar… (aproape) toate asezate asa incat sa ramana pietonilor macar umpic din ce-i al pietonilor (ma refer la trotuar). Pentru idiotul de care zic erau doar 2 variante posibile: ori lipsea masina, ori exista si atunci nu puteai face abstractie de ea.

2. mergeam pe o stradutza dintr-alea mici de pe langa pitar mos. Mergeam PE strada, asadar. Masini care sa circule pe acolo nu prea erau. Trotuare erau, dar nu le constientizasem prezenta, ca nu erau vizibile cu ‘ochiu liber’. Un cetatean trece pe langa mine cu masina si scoate capul pe geam ca sa-mi urle:
- mergi pe trotuar, vaco! (nu sunt sigura, e posibil ca, pentru a-i respecta intocmai specificul personal, sa fi fost necesar sa scriu ‘vac-o’ :P)
Eu, cu tendinte de mahalagioaca bine reprimate dar prezente, am dat sa raspund, la randu-mi. doar ca masina era deja prea departe ca sa mai conteze. Partea civilizata din raspunsul pe care omul ala nu l-a mai auzit era “care trotuar?!!”. Pentru ca fiecare centimetru de trotuar exploatabil din zona respectiva e folosit ca parcare. Nici chiar eu (45 kg dispuse destul de mult pe inaltime) n-aveam cum ma strecura prin spatiul ramas intre masini si cladiri.

3. Aud la un moment dat un sofer-ascultator intrat in direct, la radio, care se exprima cu aplomb pe tema mamelor iresponsabile care merg cu carucioare cu copii pe ‘carosabil’.  M-am enervat. Eu, ca mama care sunt, am “preferat” sa-mi plimb copilul agatat de mine, in ham, pana pe la un an, cand a mers singur. Pentru ca daca ieseam cu caruciorul, trebuia sa ocolesc o gramada, apoi sa merg 50m pe carosabil, cu copilu’n carucior, ca sa ajung la trecerea de pietoni sa pot traversa strada. Pentru ca in dreptul trecerii erau parcate masini printre care nu puteai sub nici o forma trece cu caruciorul.

Petru zice in postul ala ca masinile parcate brambura sunt vulnerabile in fatza unei chei (‘la figurat’).  Eu, in vremurile cand eram continuu afectata de combinatia “parcari lipsa+ bun simt, la fel”, ma gandeam sa-mi fac niste stickere. Cu 1-2 tipuri de mesaje dedicate (si delicate. exemplu: am trecut pe aici. de-mi lasai loc, treceam pe dincolo).  Un sticker nu-i chiar asa de rau ca o zgarietura de cheie (ca recunosc ca la cheie m-am gandit prima data pentru idiotul mentionat la punctul 1. si nu ‘la figurat’ :)) dar e  suficient de greu de dat jos … si daca tot trebuie sa ocolesti o masina ca sa poti merge mai departe, macar scoti si un beneficiu personal din ocolirea asta: cauti locul ideal pentru lipit mesajul :) 

Disclaimer: in acest post NU spun ca soferii sunt nesimtiti. Spun ca exista soferi nesimtiti (care probabil ca sunt egali ca proportie cu pietonii nesimtiti). Adevaratii soferi nesimtiti se recunosc dupa faptul ca vor reusi cumva sa parcheze in asa fel incat sa incomodeze pe cineva chiar si intr-o parcare goala - ei, pentru acesti oameni ma gandesc inca sa-mi fac stickerele. :)

22 Responses to “Perspectiva de ‘pietoana’”


  1. 1 ioana octombrie 29, 2007 la 9:07 pm
  2. 2 irina octombrie 29, 2007 la 9:17 pm

    ioana!!! :)))) e sublim!… acuma tre’ sa gasesc bani pentru multiplicare :)

  3. 3 irina octombrie 29, 2007 la 9:19 pm

    tot @ ioana: nu-mi vine sa cred cat de mishto poate sa fie! ce ti-e si cu creativii ashtia! :). multumesc mult

  4. 4 medeea octombrie 29, 2007 la 9:36 pm

    mda… cred că o să-l folosesc şi io… mulţumesc, ioana!

  5. 5 medeea octombrie 29, 2007 la 9:37 pm

    totuşi… i-ar trebui şi text, altfel nu o să înţeleagă mesajul.

  6. 6 monsoux octombrie 30, 2007 la 10:45 am

    :) ba o sa se inteleaga. Uite-aici alte idei, cu text: http://bloguresti.blogspot.com/2007/10/portret-robot-versiunea-1.html , dar pentru care nu am copyright. Eu ma gandeam la niste fluturasi xeroxati. (Incepe lupta de guerilla, hihihi.)

  7. 7 ioana octombrie 30, 2007 la 11:26 am

    uite si varianta mai mare pentru print:
    http://i243.photobucket.com/albums/ff199/ioanacontu/masinutapietoni_mare.jpg

    nu e destul de sugestiva ca imagine fara text? daca nu, punem si text. dar sa va ganditi la ceva.. da nu cu porci ca imaginea mea nu are nici o treaba cu porcii - plus ca expresiile cu porci sunt exclusiv adresate barbatilor ignorand (iar) ca exista si femei pe lumea asta si parcheaza si ele o_O

    mie imi trecea prin cap sa fac stickere de-alea cu lipici lipicios tare si sa le pun pe parbriz exact acolo unde ar trebui sa le razuiasca pentru a putea vedea apoi pe unde merge. Pity!!!

  8. 8 medeea octombrie 30, 2007 la 11:32 am

    textul e al irinei: “am trecut pe aici. de-mi lasai loc, treceam pe dincolo”

  9. 9 irina octombrie 30, 2007 la 12:54 pm

    va scriu pe fuga… azi nu mai ajung la net pana pe seara…
    eu ma gandesc sa le printez pe etichete autoadezive (d-alea de se gasesc la orice librarie si in orice birou)… e adevarat ca sunt mici si formatele uzuale sunt cam … lungi, nu stiu cat de bine tine lipiciul, dar ca si cost e o varianta foarte accesibila. cand ma hotarasc cu dimensiunea, apelez tot la ioana sa mi le aseze pe un A4, nu? :D :)

  10. 10 mara octombrie 30, 2007 la 3:33 pm

    stickerul ioanei mi se pare mult prea mishto pentru a-l irosi pe mashinile parcate aiurea - sau macar sa fie lipit cu un soi de superglue direct pe parbriz, incat sa trebuiasca sa fie inlocuit tot geamul :))
    eram atat de furioasa de fiecare data cand trebuia sa ies cu carutzul in strada ca sa pot trece mai departe si ma simteam atat de neputincioasa, incat (dar sa nu mai spuneti la nimeni) scuipam pe parbrize (se pare ca am si eu “tendintze de mahalagioaica bine reprimate dar prezente”) - era singura forma de razbunare la indemana.
    oricum, ma abonez si eu la stickere.

  11. 11 Ivy octombrie 30, 2007 la 5:52 pm

    Ma gandesc la un sticker care pe langa imagine sa aiba si un text de genul: “Acum iti ofer un sticker, data viitoare un model al cheii mele”:D E rautacios stiu, dar asta mi-as dori..recunosc:)

  12. 12 ioana octombrie 30, 2007 la 10:33 pm

    mie imi place cel al irinei: “am trecut pe aici. de-mi lasai loc, treceam pe dincolo” stati ca il pun acum pe poza..

    da irina, le pun pe A4 bineinteles ;)

  13. 13 Mugur octombrie 31, 2007 la 11:35 am

    Foarte haios sticker-ul. Insa mi se pare o solutie mult prea eleganta. N-ar intelege-o decat oamenii cu bun simt, iar acestia nu blocheaza trotuarul cu masina. Am patit de nenumarate ori faza cu ocolirea masinilor nesimtitilor, am fost claxonat, am fost stropit de masinile care treceau prin baltoace etc., astfel ca nu mai am mult pana sa folosesc o cheie cu care sa trasez o zgarietura luuuuunga. Garantez ca mitocanul nu mai face a doua oara!

  14. 14 irina octombrie 31, 2007 la 12:08 pm

    @ mara: ce faceai?!!! :)))))

    @ivy: daca pentru o masina parcata aiurea ai asa porniri, ma intreb ce-ai vrea sa-i faci soferului care trece in tromba prin balta din dreptul unei statii ratb :)

    @mugur: nu paria ca nu mai face a doua oara, ca eu cred ca-i sanse serioase sa pierzi :). eu n-as zice ca stickerul e ‘prea’ elegant; hai sa dam soferului prezumtia de absenta a relei intentii. poate te superi chiar pe masina care e parcata aiurea singura data in viata ei. eu ma gandeam chiar ca ar fi ok si varianta in care nu lipesti, ci doar prinzi cu stergatorul fluturasul. (eu sunt mai blanda de fel. nevoia mea e sa reactionez si sa spun care-i problema, nu sa platesc politzele (integral)) :)

    @ioana: eu am aici la indemana o cutie cu etichete 105×57 mm. nu stiu cum altfel sa le mai descriu. incap 10 pe un A4, 5 randuri si 2 coloane cu cate o margine de aprox 5mm in susul si josul A4lui (si fara margini laterale). Ei? :)

  15. 15 idaho octombrie 31, 2007 la 3:52 pm

    Cand ne strangem sa lipim? Count me in!

  16. 16 ioana octombrie 31, 2007 la 3:55 pm

    mugur, eu eram odata in masina cu cineva (el era soferul - un tip care are bun simt), ploua. am trecut in viteza pe langa o bordura si l-am stropit pe un pieton. nici nu am realizat. cativa metri mai departe am oprit pentru ca eu urma sa cobor (de-aia si eram asa aproape de trotuar). la usa masinii ne trezim cu unul care zbiera la noi ca suntem niste nesimtiti, idioti bla bla cu mare verva.. noi eram amandoi nedumeriti la inceput de ce omul tipa si ne tot injura.. pur si simplu nici nu ne-am gandit ca acolo e o balta prin care daca am trecut l-am stropit pe pieton (traficul e asa complicat in bucuresti ca numai la balti nu ai timp sa te uiti). Ne-am cerut scuze in cele din urma cu calm si am spus ca vom fi mai atenti pe viitor. (Nu le iau aparatea soferilor prin asta, Irina stie ca eu sun tare suparata pe soferi si pe poluarea de care ei sunt respunsabili). Dar nu cred ca iesirea lui virulenta si agresiva a fost abordarea cea mai potrivita la fel ca si faptul ca din start a exclus posibilitatea ca ar fi putut sa fi fost doar un accident nedorit si de noi, si de el. Si nu e singurul context in care cineva in bucuresti reactioneaza exagerat la un accident in strada.. la fel patesc si daca din greseala calc pe cineva pe picior in autobuz, sau daca merg in viteza cu bicicleta pe langa cineva care se sperie ca as fi putut sa il/o lovesc, sau daca din greseala pasul meu prea mare o impiedica pe persoana ce se grabeste inaintea mea etc. Imi cer scuze zambind dar primesc inapoi priviri rautacioase. Am locuit in mai multe locuri si am vizitat si mai multe si numai in Bucuresti sunt socata de gradul de stres in care traiesc oamenii fiind in halul asta de iritati. Am divagat, stiu.. cred ca doar incercam sa spun ca nu cred ca e intotdeauna cazul sa pornim de la premisa ca parcatul pe trotuar este ceva ce trebuie adresat cu agresivitate din prima incercare. Pentru ca banuiala mea este ca in cele mai multe cazuri el rezulta din faptul ca oamenii “nici nu se gandesc la asta”. Mai ales cand ei sunt “foarte-ocupatii vorbitori la mobile care merg pe jos de obicei doar in parcari si in mall-uri”. As vrea sa gandesc pozitiv ca oamenii sunt mai degraba “prea ocupati sa le pese” sau “inconstienti” decat rau-voitori sau razbunatori. Si atunci le atragem atentia politicos.. daca continua, atunci apelam la cheie, nu? sau la saliva ;)

    irina, e ok cu indicatiile de dimansiune. incerc sa le fac in seara asta, daca nu maine.

  17. 17 Mugur octombrie 31, 2007 la 4:38 pm

    Ioana, Irina, aveti dreptate. Dar, dupa mine, oamenii “prea ocupati sa le pese” nu sunt tocmai in regula. De obicei, ei sunt cei care iti striga pe geam “ce vrei, ma, ce daca te-am stropit? vrei sa ma dau acu’ jos la tine?”. Iar cei parcati neregulamentar nu au nici o scuza, din punctul meu de vedere. Sunt un om care respecta regulile societatii. Niciodata n-o sa ma vada cineva aruncand hartii pe jos (pentru ca, ,in primul rand, pe strada nu se mananca, iar daca se intampla sa am o hartie merg cu ea pana acasa daca nu dau de vreun cos de gunoi), calcand oamenii pe picior fara sa-mi cer scuze de 100 de ori (desi cred ca asta mi s-a intamplat de vreo 3 ori in viata din simplul motiv ca intotdeauna ma asigur ca am cum sa-mi mentin echilibrul) sau oprindu-ma in mijlocul drumului ca sa dau un sms (pentru ca am grija intotdeauna sa nu deranjez pe cei din jurul meu). Si daca eu pot face asta, de ce nu ar putea-o face si altii? Sunt reguli simple. De ce nu er fi ele respectate? Daca mie imi pasa de ceilalti, de ce exista specimene care considera ca este ok sa nu aiba nici o treaba?
    Si mai e muuuult pana la faza cu cheia. Imi fac mult prea multe probleme legat de supararea pe care i-as putea-o provoca chiar si unui nesimtit!

  18. 18 irina octombrie 31, 2007 la 4:46 pm

    @idaho: off topic si (oarecum) restantza: sunt foaarte bucuroasa ca ti-am descoperit blogul :))
    si on topic:)… eu vedeam asta ca o initiativa, asa, mai individuala. tin stickerele in geanta si cand ma intalnesc cu masina, i le … atasez. cred ca-i mai frumos un simultan… doar ca-i mai greu de organizat. plus ca asa, din cauza plusului de “vizibilitate”, nu le mai putem lipi (sunt convinsa ca exista pe undeva o bucatzica de lege care zice ca nu-i voie sa lipesti nimic pe masina altuia, chiar de-i parcata in loc nepermis :))

    hai sa ne mai gandim la partea ‘tehnica’. vorbim :)

    @ioana: asa ioana, aseaza lucrurile in perspectiva mai larga :). sa stii ca eu tot arat desenul tau… toata lumea de aici vrea stickere :)

  19. 19 Lord Hades noiembrie 2, 2007 la 11:35 am

    Voi printa si eu pozele cu porcusori. Le voi aseza sub stergatoarele de parbriz. Multumesc. :))
    Genial domnule!! =))

  20. 20 about2run noiembrie 2, 2007 la 12:44 pm

    in seria accidentelor ma alatur si eu cu de neevitata pleznire a soacrei mici la nunti in timp ce dansez :blushing:

    @Mugur, te invidiez pentru reusita in a-ti mentine echilibrul

  1. 1 Ia si da mai departe « avizier personal Trackback pe noiembrie 2, 2007 la 1:12 pm
  2. 2 Ia si da mai departe at avizier personal Trackback pe noiembrie 23, 2007 la 8:50 pm

Lasă un Răspuns




Statistici (parerea WP)

  • 81,391 hits

Musafiri