Intr-una din saptamanile astea de vacanta am citit mult mai multe bloguri decat citesc de obicei. Ocazie cu care am constatat ca daca as citi mereu mai mult, probabil ca as scrie mai putin :). Am descoperit articole de blog care ar fi putut fi ‘ale mele’ (adica erau pe teme care ma interesau pe mine la acel moment si erau prezentate din perspectiva mea) si care erau gata scrise (uneori erau, categoric, si mai bine scrise). Asa ca eu de ce sa mai scriu ? Mai bine pun linkuri :)
Apoi, va informez ca in perioada asta in care n-am postat nimic am inceput, totusi, diverse texte. Le-am abandonat (insa) pe toate, inainte sa le termin, pentru ca nici unul din subiecte nu s-a dovedit a fi suficient de …inspirational.
Si n-as fi scris nici astazi de nu m-ar fi invitat cru sa deconspir publicului virtual care este filmul vietii mele. Ori asta era o coincidenta care m-a scos in sfarsit din starea de indiferenta. Pentru ca ultimul meu text inceput pentru blog si neterminat era legat de aceasta tema. Ma rog, oarecum pe aceasta tema. Era un text … confidential, in sensul ca incepusem niste confidente. De exemplu: stiati ca eu nu pot face conversatie pe tema filmelor? pentru ca, pe cele pe care le-am vazut, le-am uitat cu desavarsire. Uit tot. Iar daca vad un film a doua oara (sau a 5?) recunosc fiecare secventa pe masura ce se intampla (recunosc= stiu ca ’am mai vazut asta odata’), dar n-am idee despre ce urmeaza. Nici macar despre ce urmeaza peste cateva secunde. (dintr-o perspectiva optimista, asta e un lucru foarte bun: pot vedea acelasi film de mai multe ori, fara sa ma plictisesc).
Asa. Cum Dzeu sa spun eu (in aceste conditii) care este filmul vietii mele ? Am facut un mic sondaj de opinie printre cunoscutii mei (si cunoscatori de filme) si rezultatul a fost… telenovela. Mda, nu cred ca era nevoie sa apelez la ‘cunoscatori’ pentru a ajunge la asa ‘film’. Dar recunosc ca sunt partial de acord cu rezultatul. In viata mea, mai toti oamenii noi pe care ii cunosc se dovedesc a fi fundamental legati de oamenii vechi pe care ii cunosteam deja indeaproape. (Intr-o vreme ajunsesem sa cred ca in realitate exista doar 10-20 personaje principale. Orice personaj nou aparut, daca se dovedeste a fi personaj principal atunci are legaturi stranse cu unul din celelalte personaje principale; restul oamenilor ‘care este’, sunt de fapt figuranti, care apar din cand in cand ca sa contureze povestile personajelor principale. Ceea ce mie mi se pare a fi clar telenovelistic). Apoi e adevarat ca mi se intampla lucruri putin previzibile, dar dupa aparitia unui nou eveniment putin previzibil urmeaza multiple variatiuni pe tema sa .. de am senzatia ca-s in telenovela si pana nu apuca toate persoanjele sa povesteasca … tuturor personajelor ce s-a intamplat, nu putem trece la ceva nou.
Neindentificandu-ma (totusi) 100% cu telenovela, am continuat sa vorbesc despre asta si pana la urma s-a petrecut saltul calitativ. Adica am gasit un film care chiar seamana: Ally Mc Beal. Punctele comune sunt urmatoarele : (1) Personajele sunt ciudate si au umor. Si (2) totul se intampla in doua planuri : unul al realitatii si altul … adevarat :))) E serial, da, dar sper sa se puna.
Mai departe invitatia merge la Mugur si Oblia. Si catre oricine are o idee mai clara decat mine despre filme si viata sa.
LE: si la Diana (merge invitatia).
hm! “unul al realitatii si altul … adevarat ”
pare aiurea ce spui aici dar, Doamne, pe cat e de real, pe atat e de adevarat :-))) ce zici? punem de-un scenariu? nu ne-om imbogati ca Seinfield, dar or fi alte “beneficii” :-)))sau e telenovela si nu se pune? :P
mult iubite si stimate prieten:)… pai mata esti personaj, nu poti fi si scenarist. ar fi conflict de interese :)
Wow, asta da intrebare grea. Filmul vietii…, poate doar filmul unui episod al vietii, ca nu prea seamana nicio productie cinematografica cu biografia personala. Nu as putea spune care ma caracterizeaza pe mine. :(
Irina, Irina… Cu totii traim in telenovele. Filmele “de Oscar” sunt mult mai rare. Probabil ca sunt doar momente “de Oscar”, in rest telenovela cat cuprinde. De ce crezi ca au atata succes telenovelele? Pentru ca lumea se recunoaste in ele. De ce ofteaza lumea cand vede “Falling in love” cu Meryl Streep si Robert De Niro? Pentru ca asta ar vrea sa li se intample si lor…
Si mie mi-ar placea ideea de “Ally Mc Beal”. Intr-o oarecare masura reusesc sa fac sa se intample lucruri ca-n serial. Dar restul? Telenovela! Povestile matusilor, povestile colegilor, necazurile, geloziile, presupunerile, itele cele incurcate, intamplarile din tramvaie si de pe strada, televizorul… Trebuie sa gasesti doar partea amuzanta si atunci, parca-parca ar iesi de-un “Seinfeld”! Dar sigur nu am o idee clara. Mai si ploua afara…
e, la aia cu filmele ma recunosc pe mine: si eu le uit total dupa citeva saptamin, citeodata luni. Peste un an nu-mi mai amintesc decit titlul, if ever si ala :))
Nu ma pling, macar nu ma plictisesc niciodata :))
si pe mine de ce nu m-ai lepsuit?
pentru ca inca n-am cum sa am vreun film al vietii? :)
si eu am o varsta respectabila, sa stii :))
(glumesc si eu)
Tomata cu scufita, te-ai mai gandit? ca la inceput si eu am zis ca nu gasesc film dar acum Ally McBeal mi se pare un compromis rezonabil :)
Mugur, speram sa raspunzi mai elaborat/personal la invitatie… ca sa am deja un text pe care sa-l trec la prezentarea ta :). ca ma gandeam sa-ti mai cer articole si atunci s-ar cadea sa fii prezentat. s-au te-ai hotarat sa-ti faci blog? :)
andreanum, multumesc. mi-ai luat o piatra de pe inima. credeam ca sunt singura persoana (de care imi place:)) care le uita :)
diana: gata! :)
“Conflictul - factor in evolutia…” asta suna a referat, nu? :-)
alt conflict? … de interese, zici? hm! prefer sa raman personaj. principal!:-) (nu fac fata conflictelor!)dar ash fi preferat sa tina macar cat “tanar si nelinistit”:-) cine vine cu regia? scenariul? si mai ales muzica, va rog! :-)))
e bine să trăieşti o “telenovelă” pentru că astea durează mult până se termină, deci o să ai o viaţă lungă :))