Ieri seara/noapte m-am urcat intr-un autobuz si m-am asezat pe primul scaun liber (erau mai multe locuri neocupate). Alaturi statea un barbat care era umpic imprastiat si peste locul meu. Ne-constient, ma asteptam sa se restranga in clipa cand m-am asezat. Nu s-a restrans, asa ca m-am uitat la el, sa vad ‘cine’ era acest om: omul nesimtit, omul cu spatiu personal inexistent sau omul absent. (ca omul foarte gras, nu era).
Am inlemnit. Pentru ca am vazut omul-personaj de film ieftin, ala care este banuit de toata lumea a fi criminalul in serie. Avea o rana pe fatza, un fel de zgarietura lunga si adanca, inca necicatrizata (adica cu ‘coaja’ incomplet formata, pe langa care se vedea un rosu inchis, de sange mai proaspat). Si avea ochii pierduti sub arcade pronuntate, cu o privire abrutizata si rea. Dupa cum spuneam si mai sus: de criminal in serie, in faza fioroasa.
Acuma, eu cu mintea mea de femeie simpla si cliseistic ganditoare am si vazut, in fractiuni de secunda, scenariul cel sumbru: ‘rau facatorul’ de langa mine isi stabilise ca prima persoana care se aseaza langa el va fi urmatoarea lui victima. … ma rog, as putea detalia un pic, dar va scutesc. Va spun doar ca in copilarie eram mitomana si-s inca foarte buna la construit tenta de credibil in cele mai absurde si creative scenarii :).
Asa. Peste cateva clipe, in timp ce eu redeveneam o fiintza capabila sa rationeze decent, omul se intoarce spre mine si intreaba (tot fioros):
- asta merge in Pantelimon?
- nu, intoarce la Rosseti, raspund eu cu intonatie rezonabila.
Ce s-a intamplat a fost … metamorfoza!! Si anume metamorfoza ‘criminalului’ in copil de 4 ani, proaspat pierdut de parinti:
- Nu merge in pantelimon? (privire albastra, dezorientat-rugatoare, in care parca vedeam nascandu-se lacrimi de disperata exasperare) (ei, exagerez putin, n-a inceput sa planga).
- nu.
S-a ridicat nesigur, a calcat stramb unul din cei 5 pasi pe care ii avea de facut pana la usa, si a coborat la prima.
cred că titlul potrivit este: ce bine că nu merge în pantelimon… cine ştie… poate chiar era criminal în serie, dar în alt cartier
Toti judecam oamenii dupa aparente si dupa ce ne invata filmele americane. Sunt sigura ca nu ai fost singura care s-a gandit la asta si dupa descrierea pe care i-ai facut-o si noi am gandit ca tine. Intr-adevar: ce bine ca oamenii nu sunt ce par a fi. :)
ce faci dragutza? ma asezasem confortabil sa citesc povestea omului negru si m-ai oprit cand eram cu sufletu’ la gura:-))))))))))) unde-i povestea? de ce o ascunzi? inventeaz-o. spune-ne! hai, ca spui asha frumooooos mai vreaaau!!
Ce mi-a placut finalul! Touching.
:))) Mie mi-a plăcut povestea!
fericiti cei carora le-a placut finalul, pentru ca acesta este el. :))
@medeea: cum esti disponibila sapt viitoare? promit sa nu uit articolul :D. oblia spune ca poate doar dupa 8 seara.
săptămâna viitoare oricând mai puţin vineri că plec din bucureşti pentru vreo lună… e bine şi după 8… aştept veşti
ohhh, ce drag mi-e de tine ca esti mitomana, asa ca mine! :*
si ce ma bucur ca domnul criminal in serie s-a metamorfozat!
frumoasa povestea :) vreau sa iti spun ceva la ea, dar nu stiu ce, zambesc in continuu, cred ca raman la zambet
:))) imprevizibilă răsturnare de situaţie.
mda. ce sa zic? ca de obicei :).
ma mira ca apar comentarii ‘de bine’ la posturi oarecum “literare” (daca mi-e permis sa zic asa)(adica posturi fara pretentia de a transmite altceva decat o stare de spirit/atmosfera).
ca de obicei, ma bucur mult :)
@dan s.: ti-a schimbat ‘pseudonimul’? (intrebare retorica; vad ca l-ai schimbat. ma intreb insa ce semnificatie are schimbarea :)(dar presupun ca n-o sa mai ajungi sa vezi ca vorbesc cu tine la 2 zile dupa ‘comentarea’ ta):D :)