avizier personal

Astazi, 27 aprilie, incepand cu ora 15, Asociatia ACCEPT picheteaza sediul Ambasadei Republicii Moldova din Bucuresti (Aleea Alexandru nr 40, sector 1).

De ce?
-In semn de solidaritate fata de colegii de la Gender Doc, organizatie care sustine drepturile minoritatilor sexuale din Republica Moldova
-Pentru a condamna nerespectarea de catre autoritatile locale moldovenesti a unui drept fundamental – dreptul la organizarea si participarea la manifestatii publice.

Gender Doc nu a primit (nici in acest an) autorizatia Primariei Chisinau pentru a organiza o serie de manifestatii programate sa aiba loc intre 27-29 aprilie, in cadrul camapniei europene “Toti diferiti-Toti egali”, manifestatii dedicate telerantei si combaterii discriminarii.

Daca sunteti de acceasi parere cu noi, va astept la ambasada.

+(indiferent de parere)  va rog transmiteti mesajul mai departe, daca se poate inainte de ora 3 :)

Comunicatul de presa ACCEPT- aici.

PS: da, lucrez la ACCEPT.

LE: am pichetat. participanti: 9 oameni (cativa angajati, cativa voluntari/membri si presedinta Acceptului); +/- un curios care a luat un steguletz rainbow (si l-a pastrat si dupa ce i-a aflat semnificatia) si care a facut drumuri intre noi si presa; presa- un pic mai numeroasa decat participantii (i-am invitat sa ni se alature; n-au vrut ca erau ‘in interes de serviciu’); jandarmi (si ei ne-au surclasat numeric) politicosi si rezonabili. la intoarcere- off line-uri din partea unor prieteni care regretau ca i-am anuntat prea tarziu ca sa poata participa. 

si o poza

Si mai later edit- ce zic ziarele: Alexandra Olivotto, in Cotidianul si Toma Roman Jr, in Jurnalul National

La ultima reinnoire a abonamentului lunar RATB, in loc de vechiul cartonas, am primit noul card. Ala care ‘trebuie validat la fiecare calatorie’. 

Impresia pe care ti-o lasa anunturile RATB e ca, daca te transporti in comun cu card valabil dar nevalidat, e rau.  De ce sa fie rau?  Mie mi se pare ca e bine.
Pe vremea vechilor abonamente, daca nu aveai abonamentul la purtator in ziua in care karma iti aranja o intalnire cu controlori RATB, nu se chema ca ai infaptuit o contraventie, ci ca esti uituc. Aveai niste bataie de cap ulterioara, dar daca puteai demonstra ca la data in cauza aveai abonament valabil, nu plateai amenda. Deci vechiul abonament nu doar ca nu trebuia compostat la fiecare calatorie, dar ramanea valabil chiar daca nu calatorea cu tine in autobuz. 

Noile abonamente lunare au si ele perioada de valabilitate precizata (pont: pe care poti s-o verifici tinand apasat butonul ‘1’ cand ii arati cardul masinariei cititoare). Nu stiu la altii cum e, dar la tipul meu de abonament ai dreptul de a calatori cat de mult sau de putin doresti, cu orice mijloc RATB, timp de o luna.  Iar luna e batuta in cuie; incepe din ziua in care platesti si se termina la o luna dupa.  Asadar, de ce trebuie validat continuu? 

Intreband in stanga si dreapta am auzit pana acum urmatoarele pareri:

1. RATB vrea sa stie cu exactitate numarul de calatori pe care poate conta, in functie de momentul zilei si ziua saptamanii, asa incat sa asigure o cantitate de transportatoare corespunzatoare cererii.  Parerea mea: aiurea! Orice sofer RATB poate spune cand si cum circula calatorii pe ruta lui.  Chiar nu-i nevoie sa pui toti abonatii pe drumurile spre cititoarele de carduri ca sa afli cand e lume in autobuz si cand nu.

2. serviciile secrete (sau societatile oculte) vor sa ne tina in acest fel evidenta drumurilor zilnice (ca cititorul de card inregistreaza si CNPul calatorului). Aham.  Si ca sa va faceti voi rapoartele tre sa muncesc eu, validand? Stimati cercetatori ai drumurilor personale, fiecare trebuie sa-si vada de propriile responsabilitati. E grija voastra sa urmariti, nu a mea sa va zic unde sunt.  Succes.
 
3. RATBul vrea sa stie cam cate calatorii face un cetatzean in timpul unei luni, pentru a-si putea da seama cand/daca e cazul sa creasca pretul abonamentului. Adica, prin validarea continua, RATBul ar putea sa-si dea seama cand calatorul mediu face suficient de multe drumuri in contul unui abonament, incat e probabil sa fie dispus sa plateasca mai mult. Dintre toate ipotezele, asta mi se parea cea mai perfida. RATBul vrea ca eu, cu mana mea, sa-i ofer pretextul pentru a creste pretul?!

Sa spun sincer, pe mine nu m-ar mira mult nici varianta 4, in care suntem invitati la validare permanenta din greseala.  Posibilitatile de ‘greseala’ sunt atat de variate ca nu le mai inventariez.  (Sa nu-mi ziceti ca asa ceva e imposibil. Eu am prins acele vremuri cand o linie de tramvai a fost desfiintata si soseaua a fost imbogatita cu niste benzi suplimentare.  Ulterior, oamenii muncii au realizat ca nu mai au cum scoate tramvaiele ramase in depoul de la capatul fostei linii.  Asa ca au reconstruit temporar linia abia desfiintata. Apoi au scos tramvaiele, au desfacut iar sinele si au reconstruit ‘soseaua’.  Din greseala :D .)

Si cam atat, alta varianta nu pot sa-mi imaginez. Asa ca anunt pe aceasta cale (pe oricine e interesat) ca pana nu inteleg de ce, eu nu ‘validez’ nici un card. Cand mi-am luat abonament am platit ca sa pot sa urc linistita in orice mijloc ratb vrea sufletul meu sa urce, nu ca sa-mi generez ocupatii suplimentare, cu finalitate necunoscuta.

LE: reiau aici varianta scurta a un comentariu concluziv pe care l-am lasat pe de ce|blog:
Parerea mea:
pentru posesorii de abonamente, validarea e optionala

Parerea RATB:
1. validarea e obligatorie pentru orice posesor de card (conform inscrisului de pe cardul meu, care e incarcat cu abonament lunar)

2. validarea e optionala pentru posesorii de card-abonament RATB (conform info de pe site RATB)

Acum vreo saptamana, pe blogul meu a ajuns cineva care se intreba ‘cum arata un heterosexual?’.  Dupa inca 2-3 zile, probabil acelasi/aceeasi cineva, se intreba acelasi lucru, dar de data asta cu MAJUSCULE. M-am hotarat sa-i raspund, inainte sa apuce intrebe din nou (nici nu-mi dau seama ce-ar putea urma dupa majuscule).

Ma gandeam sa-i arat poza cuiva ~unanim cunoscut. Asa incat sa poata rememora cu usurinta figura pe care i-o pun la dispozitie, in cazul in care il apuca aceasi intrebare in viitor.  Poza unuia din presedintii tzarii noastre, de exemplu.  Si gata.  Dar … nu-i chiar asa simplu.  Ce stiu eu sigur despre orientarea lor sexuala? Nu stiu nimic.

Ce, vreti sa ziceti ca toti presedintii nostri au fost casatoriti? Si atunci e clar- sunt heterosexuali?
Imi pare rau daca spulber niste iluzii, dar cineva tot v-o va spune odata: unii oameni casatoriti nu-s heterosexuali. Ok, cei mai multi dintre ei or fi. Dar nu sunt toti. Unii casatoriti sunt bisexuali; poate chiar bisexuali casatoriti si fericiti. Sau nefericiti. Treaba lor.  Iar altii sunt homosexuali de-a binelea. De ce se casatoresc homosexualii (cu persoane de sex opus)? Presupun ca unii o fac din aceleasi motive din care si un heterosexual se poate casatori cu cineva pe care nu-l iubeste: din interes. Pentru bani, sau la presiunile familiei, sau ca sa faca si sa creasca 1-10 copii. Sau incercand sa se ‘vindece’.  Ma rog. Ce vreau sa zic e ca, desi este probabil ca toti presedintii nostri sa fi fost heterosexuali, eu n-am nici o garantie in directia asta. Nu-i pot arata cititorului meu conjunctural o poza de presedinte (sau orice alt cetatzean) casatorit, cu pretentia ca sigur i-am aratat un heterosexual 100%.

Sa caut o poza de barbat cu alura neanderthaliana? Nici asta nu-i o certitudine.  Am vazut gayi care aratau ca si cand abia au coborat din copac. Si invers. (adica: barbat metrosexual cu vorbire alintata, DAR fericit alaturi de consoarta de sex opus si, in consecinta, incadrabil la heterosexuali).  (cum femeile oricum nu conteaza :D, pe ele nu le mai includ in demersul didactic)

(…) N-o mai lungesc. Draga cititor conjunctural, iti multmesc pentru persistenta cu care m-ai intrebat. Tot gandindu-ma cum sa te lamuresc, m-am lamurit: Nu stiu. Habar n-am cum arata un heterosexual.

PS explicativ-simplist:
heterosexuali=majoritarii; barbatii atrasi de femei. si femeile atrase de barbati.
homosexuali=gayi, lesbiene; persoane atrase de oameni de acelasi sex.

PS2, pentru Catalin: e ultima data cand iti spun. se spune les-bi-e-ne, da? pentru ‘lesbience’ profa de romana ar trebui sa-ti scada nota, ca nu-i corect. :)

1. Probleme tehnice cu WP

Nu stiu la altii cum e, dar eu pierd cu postarea aproape tot atat timp cat consum pentru a scrie un articol. Imi scriu textele in word, le pastez in fereastra de ‘write’ a wordpressului, dau ‘save and continue editing’ … si de aici incepe coshmarul. Pentru ca, dupa ce salveaza, WP imi afiseaza textul cu mai putine paragrafe decat erau programate (adica afiseaza unul dupa altul cam toate cuvintele pe care i le dau, fara sa ia in considerare opinia mea despre cum ar trebui spatiate ideile). Asa ca incep sa pun ‘enter’ pe acolo pe unde imi trebuie marcate paragrafe noi, dau save and…, si iar ma trezesc in fata cu un text asezat de-a valma. Asez din nou paragrafele cum vreau, dau save and…si (nu cred ca va dati seama ce urmeaza) ma trezesc in fata cu textul asezat dupa voia WP. Unele paragrafe sunt pastrate, altele nu. Repet pashii astia cu enter, enter, enter… +save and… vreo juma de ora. Dupa acest timp ajung nu la varianta pe care o vreau ci la un compromis pe care-l consider ‘rezonabil’: majoritatea paragrafelor apar cam asa cum le-as vrea. Si ma opresc. Din acest motiv nu postez nimic cand sunt plecata din bucuresti si depind de calculatoarele/netul/timpul altora.  Cum o sa plec iar, si inca in mod repetat in lunile viitoare, apelez la eventualii “cunoscatori”. Sa-mi zica si mie cineva cum se face!!!!! Sunt convisa ca exista oameni pentru care postarea in WP este doar o formalitate. Vreau sa fie si pentru mine la fel! (NB: nu stiu html (si nici multe alte lucruri)).  

2. Lauda de sine

In ziarul 7 plus de marti, la sectiunea despre bloguri, este publicat un articol de al meu, alaturi de un articol de-al medeei.  “Ingrijitoarea” sectiuni respective, Alexandra Cochinescu, zice in prezentarea pe care mi-o face (in varianta print a ziarului) niste cuvinte atat de elogioase, ca mi-ar fi jena sa le citez. Dar care m-au surprins intr-un mod foarte placut, si pentru care ii multumesc :).

Inca din copilaria mica (ba chiar foarte mica), de cand am aflat prima data de existenta pestisorului care indeplineste TREI dorinte, mi-am promis ca ma voi gandi bine-bine, asa incat sa nu fiu cumva prinsa (de pestisor) pe picior gresit. Sa am cele trei dorinte, cele mai importante trei dorinte, oricand pregatite… (n-ai de unde stii cand da pestisorul peste tine si cata rabdare are, nu?).  Timpul trecea si eu nu reuseam sa ma opresc asupra a doar trei dorinte… asa incat ne-aparitia pestisorului mi se parea un fel de dar divin. Soarta era buna cu mine si-mi mai dadea o sansa (si inca una, si inca una (…)), imi lasa timp sa ma hotarasc :).

Eu aveam si mai am inca ‘gandire magica’, dupa cum zice anglofonul. Adica, desi functionez in concretetzea imediata a fiecarei zile, traiesc cu sentimentul ca ‘minunile’ sunt pe aici, pe langa mine. Stiu ca zina buna n-o sa apara niciodata (daca nu mi-ar fi fost frica de rasul vostru as fi zis din prima ‘stiu ca, probabil, zina buna n-o sa apara niciodata’ :D), dar pentru mine ea exista acolo, undeva… sub o forma pe care eu n-o pot percepe.  La fel si pestisorul, si spiridusii si multi altii. Iar oglinzile sunt uneori porti de trecere. Si tot ce e … ireal de frumos, e asa pentru ca seamana mai mult decat alte lucruri cu frumusetea adevarata, aceea care exista dincolo si care este mult mai frumoasa decat… orice. …Cred ca ati prins ideea:).

Inzestrata fiind cu acest tip de gandire, pestisorul a ramas pentru mine la ordinea zilei pana ‘in zilele noastre’. Inca nu m-am hotarat care ar fi adevaratele 3 dorinte. Cand m-am trezit insa cu pestisorul trimis de gramo, m-am bucurat si am mai multumit o data destinului favorabil. Uite ca pana la urma pestisorul asteapta sa-i scriu dorintele, nu apare pe nepusa masa si-mi cere sa-i spun 3 dorinte dintr-o suflare. Dragul de el! :)  ******************************************

Pana sa ajung la dorinte, vreau sa va spun cum am ajuns eu, oarecum multumita pestisorului, sa citesc.  Inainte de prima mea vacanta de vara (la sfarsitul clasei intai, adica), m-am dus sa ma inscriu la biblioteca. Si tovarasa invatzatoare si mama zisesera ca ar fi un lucru bun de facut pentru cineva care invatase sa citeasca.  La biblioteca scolii, m-am trezit inconjurata de carti… Eu care nu ma pot hotari niciodata trebuia sa aleg acum dintre toate doar doua :(.  Am luat singura o carte foarte groasa (dupa standardele mele de atunci) care se chema “Margica fermecata” (sau ‘margica albastra”?) si m-am oprit. Pentru ca cea de-a doua carte ar fi fost ultima alegere pe care o puteam face. Si n-o puteam face. Tovarasha bibliotecara mi-a prins dupa o vreme nehotararea si mi-a spus foarte sigura de ea: Ia-o pe asta. E o carte foarte frumoasa. Si mi-a dat ‘In imparatia oglinzilor strambe’.  Am luat-o. 

Cea cu margica era asa: doi copii gasesc prin iarba o margica albastra si isi dau seama ca margica putea indeplini dorinte. Doar ca, cu fiecare dorinta indeplinita, margica se decolora putin. Copii si-au pus dorinte (unele gresite!!) pana cand s-a decolorat de tot. S-a transformat intr-o boaba de roua, care le-a scapat printre degete, in iarba.  Ultima dorinta a copiilor fusese sa se indeplineasca cea mai mare dorinta a fiecarui om care locuia pe strada lor.  Cartea se lega foarte bine de pestisorul si grijile (mele) asociate, asa ca am citit-o asa cum, in zilele noastre, cineva merge la un grup de suport. Sau cum citesti o carte initiatica. Plus ca, eu, care eram cu grija celor 3 dorinte ale pestisorului in cap, am fost usurata sa aflu ca exista si …alte posibilitati. :).  Altfel, ma gandisem si eu (pentru pestisor) la asta cu ‘cea mai mare dorinta’ a celor din jurul meu. Dar imi dadusem seama ca nu-i chiar asa usor. Daca eu nu ma puteam hotari care sunt cele mai importante trei dorinte, cum ar fi putut mai multi oameni sa fie toti siguri care e ‘cea mai mare dorinta a lor dintre toate dorintele’?  Am citit cartea pe nerasuflate si m-am speriat de cat de repede s-a terminat. (si, in paranteza fie spus, am ramas uitandu-ma pe strada de doua ori daca mi se pare ca zaresc o margica albastra.) 

Am inceput-o pe a doua cu grija, parca nu-mi venea sa cred ca mai exista carti tot atat de minunate ca prima. Asta cu oglinzile era cu o fetita care trece prin oglinda cand bunica ei pleca de acasa si, pana cand s-a intors, a trecut prin incredibile peripetii. In oglinda toate lucrurile erau invers… n-o mai povestesc ca n-o mai stiu bine. :)

Am ramas insa cu senzatia celor doua carti. “Cartile”, cele multe, nu cele cu povesti din care mi se citise pana atunci, pareau sa nu semene cu nimic din ce stiam.  Si am ramas citind.  In primii ani am dat peste multe carti ‘nesatisfacatoare’, dar amintirea primelor era suficienta ca sa ma faca sa continui sa cotrobai prin biblioteci.

********************************************

Si acum sa ma intorc la dorinte:

1. Copilului meu sa-i fie bine (aici am trisat un pic, recunosc :D; e o dorinta cam atot cuprinzatoare, dar sper sa mearga:); hai ca urmatoarele sunt mai concrete)

2. Sa nu fie nevoie sa muncesc pentru bani niciodata. Nu stiu cum face pestisorul asta, e treaba lui, si am incredere ca n-o sa-mi interpreteze gresit dorinta. Pentru orice eventualitate iata (totusi) niste detalii: vreau sa nu depind financiar de ‘munca mea’. Sa fac ceea ce-mi doresc sa fac si sa nu ajung sa cantaresc un job potential din perspectiva banilor pe care mi-i aduce. (Asta, din punctul meu de vedere, include si calatorit mult: locuri noi, oameni noi. Sunt convinsa ca pestisorul isi va da seama.)

3. Oamenii sa aiba priviri senine. Si sa ma priveasca in ochi, linistiti, cand vorbesc cu mine. (prespun ca vor face la fel si cand vor vorbi intre ‘ei’; fiind vorba de dorintele mele, le exprim in functie de mine). 

Pestisorii multiplicati se trimit dupa cum urmeaza:Medeea, Oblia (fara ‘obligatia’ de a afisa dorintele pe blog), Papa Bun (ca-s tare curioasa ce-si doreste un blog culinar), Cristian Sutu (… ca-s tare curioasa ce-si doreste un jurnalist care scrie despre politica :)). Inca unul merge la fata_fara_nume (si fara blog, dar se descurca ea cumva sa-l anunte pe pestisor). Si ultimul pe lista, cu voia dvs, e un pestisor in continuare multiplicabil, asa incat sa ajunga cate unul pentru fiecare cititor care si-l doreste :).

Ieri/azi blogul meu si cu mine am implinit 6 luni. Zic ieri/azi pentru ca pe 13 ale unei luni a aparut avizierul, iar pe 14 am postat primele cuvinte. Aniversarea se produce dupa acelasi model: ieri m-am bucurat eu, astazi va spun si voua :). 

Cand l-am inceput i-am prezis cateva luni de existenta. Sunt dintre oamenii aia care sunt catalogati drept inconsecventi. Caut continuu ceva ce n-am mai facut, n-am mai vazut, n-am mai gandit, n-am mai simtit. Ceea ce ajunge sa-mi fie cunoscut, ramane in urma.  Asa credeam c-o sa ramana si ‘blogul’.

************************

Acum vreo 10 zile… Muncita de gandul c-am uitat in fiecare luna sa-l sarbatoresc pe blog de ziua lui, si fiind mereu constienta de lipsa oricaror garantii ca luna viitoare voi mai avea ce aniversa, mi-am tot propus ca ‘ziua’ asta, de 0,5 ani, sa n-o mai ratez, dac-o apuc pe net.   

Era sa n-o apuc. Am aflat de disparitia prietenului/elfului meu virtual si am amutit.  Apoi am scris cu greu cuvintele pentru sufletul meu… Le-am scris pentru ca erau generate de o experienta pur virtuala. Unde altundeva mai potrivit decat ‘in internet’ puteau fi trimise? Le-am mai scris si ca sa lamuresc cele cateva priviri intrebatoare care-mi scrutau ‘amutzeala’. Atat. Si apoi am postat repede altceva pe blog, ca sa scot ‘postul pentru mine’ din prim plan. Aniversare blog? Uitasem de ea. Si nu credeam s-ajung sa mai postez ceva curand. 

********************

nebanuite sunt caile internetului… Ieri: blogul meu a intregistrat 505 vizite.  Am verificat periodic statisticile, mirata sa vad atata lume.  Mult mai multa ca in orice alta zi, de la inceputurile avizierului. Inceputurile!?…:D… 13 aprilie…  ratez inca o aniversare! Si azi mi-am dat seama: avizierul a primit cel mai frumos cadou pentru un blog, de ziua lui.  :) Ca sa intelegeti cat de speciala a fost ziua de ieri, in comparatie cu zilele obisnuite:    

Multumesc gramo (ca de la voi au venit peste o treime din referiri), multumesc celorlalti care au promovat postul si multumesc … elfului. Postul generat de el a adus cadoul pentru aniversare.

Pentru ca nu pot nici macar sa raspund celor care au comentat aici in ultima vreme (daramite sa scriu ceva din proprie initiativa) va propun o activitate fascinanta: sa vorbim despre mine :)))). 

Invitatia e adresata atat celor care ma stiu personal cat si celor care ma citesc acum, fara sa ma stie. Mergand aici veti putea alege 5-6 epitete prin care sa ma descrieti (… daca intelegeti engleza). Apoi veti putea vedea in ce masura alegerile voastre se potrivesc cu parerea mea si a altora despre mine.  (Si/sau veti putea imprumuta linkul pentru a posta aceasi invitatie pe blogul propriu; eu l-am luat (pe link) de la Cristian Sutu.).

Multumesc :)

Cu mult timp in urma (2 ani?…3?) am facut schimb de IDuri cu un tip gasit pe net. Mi-a devenit unul dintre prietenii cei mai apropiati. Habar n-aveam cum era in realitate. Nu l-am intalnit niciodata. N-am vorbit la telefon.

De ce-l trec atunci la prieteni? Pentru ca in anii acestia a fost cea mai constanta relatie a mea. Si cea mai ne-invaziva. 

Eu sunt o ciudata. Cu mine nu se poate vorbi (nici pe net, nici in realitate) despre politica, filme sau muzica. Starea vremii, nici ea, nu este printre subiectele pe care le pot aborda.  Nici despre sex nu prea vorbesc - pe net, cel putin. Si nici despre viata personala nu pot vorbi prea mult pe net. O pot mentiona, dar n-am vocatie pentru disecat online ‘situatii de viatza’. In aceste conditii, cu el am vorbit ani. Uneori doar cateva minute, alteori cate juma de ora. Uneori in fiecare zi, alteori cu pauze de saptamani. Stiu ca am ras mult. Mult. Umor usor cinic sau foarte cinic, dar mereu prezent. Uneori umor negru.

Si muzica. El, atoatestiutor in domeniu. Nevexat de faptul ca-s neinteresata de subiect, m-a luat asa cum eram si a construit agale, in timp, loc pentru cateva revelatii pentru mine. (Poate ati remarcat ca-mi plac cuvintele mari. In cazul asta nu-i exagerare. Multumita lui am descoperit constant (si, tot asa cum ziceam ca era si relatia, neinvaziv) cate o trupa pe care la vremurile respective am ascultat-o obsesiv. Eu care nu ascult muzica. Au fost revelatii.) 

Cand l-am gasit, mi s-a prezentat cu un nume. Dupa vreun an mi s-a prezentat cu un alt nume si o ‘personalitate’ asociata. Care era epatanta si oarecum publica. Nu m-a interesat.  Am luat-o ca atare. Dupa ceva timp am presupus-o adevarata, dar nu m-as fi mirat prea mult de-ar fi aparut din nou zicand ‘de fapt sunt altcineva’. Pana la urma am aflat, conjunctural, tot felul de detalii ‘reale’: culoarea masinii, ce facea ca job, pe unde bantuia, cum arata motanul (al carui nume nu l-am putut retine niciodata), probleme de trafic, meniul de la pranz, … 

Nu pot sa explic cum si de ce, dar n-aveam nici o preocupare pentru corelatia care ar fi existat sau nu intre ce-mi zicea despre el si realitatea ‘adevarata’. Pentru mine era un fel de spirit virtual, duh al internetului sau cum vreti voi sa-i ziceti. Un personaj pe care il luam in varinta in care voia sa mi se prezinte si care n-ar fi fost afectat daca-si schimba ‘infatisarea’. 

La un moment dat chiar m-am gandit ca de-ar fi sa am ocazia sa-l intalnesc as fi zis ‘nu’.  La alt moment (cu cateva luni in urma) am ajuns sa-i zic ‘hai sa ne vedem. 15 minute. E de ras sa vorbim de atata vreme si sa nu ne fi vazut vreodata’. ‘Hai’, mi-a zis. ‘Iti spun cand am drum pe langa jobul tau. Mergem la o cafea daca esti libera.’ A ramas asa. Nu ma grabeam. Aveam impresia c-o sa fie mereu in preajma. Ca in viata reala n-avem locuri comune, dar ca relatia mea virtuala cu el n-avea cum sa fie afectata, in nici o directie, de o temporara coborare in realitate. Si ca o sa ramana peste timp. Oricat. Indiferent de inerente pauze.  Mersese singura in absenta oricaror obligatii. Intelegea ce-i spuneam din 2 cuvinte. Putea urmari si raspunde pe cele 101 planuri de conversatie pe care le pornesc uneori in paralel. Radea la randu-i.  Avea viata sa pe care o ducea, cum o duceam si eu pe a mea. Si dincolo de vietzile de zi cu zi ramaneau mereu cuvinte virtuale de schimbat. 

Pe la inceputul anului a ramas o vreme pe net doar de pe telefon. L-am intrebat ce face. ‘Sunt bolnav. In spital.’  ‘Ok. Vbim cand scapi.’ I-am mai trimis cate un salut din cand in cand (‘nu-i nevoie sa raspunzi. vbim cand te intorci de tot’) si apoi a disparut. S-a rupt de net, mi-am zis. Pentru o vreme probabil. Si i-am alocat cateva ganduri pe saptamana, asteptandu-l sa se intoarca. Sa-mi zica. Orice.  

Acum cateva zile bantuiam prin muzica mea in cautare de ‘ceva ce n-am mai ascultat demult’. Suede, am zis, felicitandu-ma de re-descoperire. See you in the next life – era titlul albumului. Il aveam de la el si se numara printre cele trecute mai sus la revelatii.

A murit. Am avut gandul clar-clar in cap. Si apoi au venit celelalte. Am luat-o razna. Nu moare nimeni din boala lui. Nu la varsta lui.  Nu la inteligenta si rezonabilitatea lui. Si, pentru prima data, am dat search cu numele despre care-mi zisese ca-i real.  Ma gandeam ca asa o sa-mi potolesc pornirile melodramatizante.  N-o sa gasesc nimic.

Am gasit. Murise. Toate intrarile din prima pagina erau despre moartea lui. Si cei care scriau despre el si-l cunoscusera personal, descriau exact omul virtual pe care-l stiam eu: inteligent, rezonabil, umor, fara sa impovareze pe altii cu problemele sale, intelegand pe altii si problemele lor.

Adica stau prin si pe langa casa mea. Analizez circumspecta unghere cu praf (inclusiv alea de a caror prezenta nu-s constienta in mod obisnuit). Si am neuronii ocupati cu stabilirea unor obiective realiste pentru astea trei zile, pe doua directii de actiune: curatzenie si miel.

************************ 

PS: Aiurea! stau de o ora pe blog incercand sa pun un canticel potrivit momentului. dar nu merge… habar n-am de ce. si cum pana la urma trebuie sa ma dedic totusi obligatiilor casnice, iata, va dau linkul in loc de canticel: Suede, Lazy

Am preluat de la Cristian Sutu un ‘personality disorder test’. De-a lungul timpului am mai incercat teste propuse de diverse persoane dar nici unul nu mi-a generat asa contradictorii trairi. :D.  Iata rezultatele mele:

Take Free Personality Disorder Test
personality tests by similarminds.com

Daca n-ati remarcat, acolo, la personalitatea schizotipala (sau cum i-o zice in ro), am punctat glorios.  M-a durut sufletul citind explicatiile pentru tipul asta de personalitate. In traducere aproximativa e ceva de felul: individul se simte neconfortabil in relatii apropiate, are perceptii sau ganduri distorsionate (!) si ciudatzenii de comportament. 

Aha. Deci asa se explica faptul ca ma simt traind intr-un univers alternativ. Oare se trateaza? Si daca se trateaza, dupa tratament o sa ajung ca restul oamenilor? Ca oamenii care-mi furnizeaza acum subiecte pentru blog? … N-ar fi chiar ok. Cred c-ar fi preferabil (totusi) sa ma fac ca-s normala. uFFF!  

Noroc c-am atentie distribuitiva si ganduri multiple care, chiar si asa distorsionate, sunt capabile sa mearga in paralel, mai multe. Ca in timp ce-mi elaboram strategia de mimat normalitatea, am prins cu vederea periferica inca 2 randuri din explicatii: personalitatea schizotipala e semn fie de gandire de rara originalitate, fie de nebunie de legat. Cum de legat n-a vrut sa ma lege nimeni (… ma rog, exceptand unele circumstante extrem de particulare), imi ramane varianta cealalta.  [Da, trebuia sa va subliniez originalitatea gandirii mele. Doar am punctat peste medie si la narcisism&histrionism :) ]