In weekend. Pentru nostalgici, iata si poza.
2 zile, vreme frumoasa, drum dus-intors lejer, nimeni pe plaja (cu exceptia unei doamne caine care avea insa treaba si, chemata de mine fiind, a trecut doar sa salute), nimeni in apa (pustietate miraculoasa in comparatie cu ‘sezonul’, cand plaja arata a colonie de pinguini iar apa, …care apa? daca nu stii sa inoti n-ai nici o sansa sa inveti din cauza ca spatiul personal ‘de apa’ coboara sub 2m, diametru), miros vag de scoici descompuse, valuri (mici :( … dar nu poti sa le ai pe toate, nu?)…
Si restaurante, c-am mancat ‘in oras’. 2 dintre ele (dintre restaurante) mi-au lasat impresii memorabile… pe care le consemnez aici cu sperantza ca pe viitor voi tine minte unde sa intru si unde nu.
Onplonj, constanta. Terasa fiind inchisa in aceasta perioada, am intrat ‘inauntru’ si ne-am trezit in ceva care arata (si mirosea) a carciuma proasta de cartier. Doamnele care serveau erau suparate toate (tineam minte din vizitele anterioare ca personalul e prost dispus acolo asa ca in prima clipa n-am pus la suflet, ba chiar dimpotriva, am avut un sentiment de spatiu ‘familiar’).
De data asta, totusi, parca erau mai prost dispuse ca oricand. La un moment dat m-am gandit ca poate-s homofobe (il aveam la masa pe DZ (despre care am mai scris), care-i un model de gay destul de vizibil) (poate ar trebui sa plecam? ashtia or sa ne scuipe in mancare)… nu erau homofobe (cred), ca au ras in hohote nechinuite la una din glumele lui DZ (desigur)… asa erau ele, suparate.
Ma rog, am comandat diverse lucruri si am asteptat. Unul din comeseni (o comeseana mai precis) a asteptat o saramura de crap vreme de juma de ora, timp in care tot restul lumii manca, iar fetele ospatare ridicau din umeri (usor iritate) cand erau intrebate de mancarea doamnei in cauza. Ridicau din umeri inseamna exact asta: ridicau din umeri/priveau ushor incruntate intrebator fara sa zica nimic, dupa care dispareau. Sa aduca saramura, credeam noi. … Dar nuuuu. Ca n-au adus-o.
Inainte sa moara de foame, comeseana s-a dus la bucatarie incercand sa gaseasca pe cineva vorbitor in randurile personalului. A gasit (‘s-au incurcat comenzile’ a zis ospatara vorbitoare (usor iritata, conform specificului local) … ‘si de ce sunteti suparata?’, a zis comeseana noastra… (…) a ridicat din umeri ospatara… etc; pe scurt, fara scuze din partea onplonjului; nu s-a auzit nici macar “acum, c-am descurcat comenzile, in 10 min/7 ore veti fi servita, linistiti-va”). Dupa inca 10 minute a venit mancarea mult asteptata… pardon, de fapt nu era cea asteptata (care era saramura cu mamaligutza) ci alta (crap pane cu cartofi)… dar in conditiile date, cine ar mai fi facut caz de acest detaliu? (comeseana zice despre crap ca ar fi fost foarte bun; eu nu pot zice acest lucru despre rechinul meu… in schimb imi permit sa va previn ca nu se cade sa puneti prea mare pretz pe evaluarea facuta de un om flamand unui produs comestibil; va impartasesc si un secret pe baza caruia eu am ajuns sa am renume de bucatareasa excelenta: dati-le oamenilor sa manance 1 ora mai tarziu decat se asteapta- in clipa in care aparetzi cu mancarea, nu vor conteni cu laudele :P).
Restaurantul turcesc, de langa gara (tot constanta; nu-i stiu numele restaurantului). Pe acesta nu pot sa-l rememorez prea clar din cauza ca la ora asta mor de foame, iar mancarea acolo a fost extraordinara. Servirea a fost dupa model turcesc, cu lipia calda oferita din partea casei, cu explicatii pentru felurile de mincare (jalnic prezentate in meniu, ca pareau toate acelasi lucru) si cu felul pe care-l voiam eu (aparent nedisponibil) pregatit dupa 2-3 minute de sushoteli si vizite (ale ospatarului) la bucatarie (vizite incheiate cu atat de placut auzului ‘se poate face’).
Mi-a placut la mare :)
si mie :-)
Daca stiai ca circulam cu 160-170 km/ora considerai la fel de lejer drumul?! ;)
Este de apreciat faptul ca la aceasta viteza nu prea observai ca-mi sarutam soferul :P
blondei vipere: … POFTIM?!!
(la momentul la care am facut blogul n-am banuit cate ‘nebanuite’ lucruri voi afla multumita lui). vorbim noi, blondo :D
Da, restaurantul turcesc de langa gara e minunat, am mancat acolo o supa de linte traditionala, cu lipie fierbinte. Da, foarte misto. Acum vreo trei ani am facut un revelion la mare, foarte linistit si intim, pe vremea cand in Vama Veche nu se organizau revelioane muncitoresti, ca acum. Plajele pustii sunt fascinante. :)
sare camesha pe mine de dorul marii, copii, terminati, fie-va mila… :(
frumoasa imagine! :)
["suspiciuni de anorexie" mode on]
e bine ca ai mancat, desi n-ai spus ce! ai mancat destul? te-ai oglindit in apa marii? ti s-a parut ca esti grasa?
["suspiciuni de anorexie" mode off]
si ce era cu doamna caine? singurica, asa, la malul marii?
@gramo:
merci :)
sunt slaba si asa ma si auto-percep [pentru dezactivarea suspiciunilor :))] (de fapt sunt o anorexica parshiva; mi-am dat seama ca singura modalitate de a fi lasata in pace e sa spun oricui e interesat ‘vai, sunt atat de slaba!!!”; in realitate insa stiu ca sunt o grasa si muncesc continuu pentru remedierea acestei situatii! :P )… nu-ti mai raspund la chestiunea cu doamna caine ca tre’ sa plec la cele 3 ore de jogging pe care le am de facut inainte sa merg la sala :P
De ce se duce lumea la mare iarna? E marea frumoasa dar … tot ii lipseste ceva. Ii lipseste vara, soarele fierbinte si lumea care sa se bucure de ea. Mie mi se pare deprimant sa vezi marea parasita dupa ce te duci la mare vara. Diferenta e imensa dar cu toate astea voi continua sa ma mai duc sa o vad si in alt anotimp decat vara. De ce? Nu stiu, poate din cauza faptului ca ma deprima … Sau poate din cauza faptului ca aici a inceput si s-a sfarsit tot (nu va chinuiti sa intelegeti, e vorba de amintirile mele).
“Published February 12th, 2007″ … si nu era friggggg brr , prefer la vara !:)