Poate va intrebati de ce nu mai scriu nimic despre calatoritul in comun. Nu, nu mi-am luat nici masina, nici role, nici bicicleta. Tot cu RATBul circul.
Dar m-am trezit inzestrata cu extrasenzoriala capacitate de a sti. Stiu care dintre locuri se va elibera in curand. Acum, ma urc intr-un autobuz aglomerat, ma strecor pana in dreptul unui scaun si, in maximum 2 statii, calatorul vizat se ridica si coboara din mijlocul de transport. (A trebuit sa precizez ca omul si coboara, ca sa nu las loc la interpretari rauvoitoare de felul “norocul tau! Ai ajuns in sfarsit la varsta la care ti se cedeaza locul.”)
Asadar, ma urc in autobuz, ma asez pe un scaun, scot cartea si citesc. In functie de trafic, pot citi intre 20 si (doamne fereste!) 40 minute.
Spre norocul fanilor categoriei RATB din blogul meu, cartea din saptamana asta a fost o colectie de eseuri d-ale lui Oscar Wilde. Artificial pretioasa, plicticoasa … ma rog, in concluzie – nerecomandabila pentru citire in RATB. Astfel, stand intr-o zi cu aceasta carte in fata ochilor si gandidu-ma la altele, ‘primesc legatura’ cu troleibuzul:- Urmeaza statia … Piata Leul
- Piatra Morii?! Cum Piatra Morii, zice cetateanul care care statea in picioare in dreptul meu. Aici e LE-UL, sa-i zica Leul in continuare. De ce o schimba?!
- A spus ‘Pia-tza Le-ul’, zice impaciuitor si armonios un batranel mai din spate. (Avea o intonatie de Mos Craciun, asa ca m-am intors sa-l vad. Nu era Mosu, dar avea o fatza prietenoasa.)
- De ce Piatra Morii? Trebuie sa-i zica in continuare Leul. E leul acolo.
[... intrerup legatura]
Ma intorc la carte. Peste ceva vreme, cand troleibuzul statea intr-o statie, plicticoasa carte imi permite iar sa aud o voce autoritara intreband de jos:
- Ce troilebuz e?
- 61, zic niste voci
- Ce numar e? zice in continuare barbatul care statea in fatza usilor deschise.
- 61, zic alte voci.
- Nu’ntzeleg!!
- sai-zeci-si-u-nu!! scandeaza lumea din dreptul scarii si nu doar ea.
Se inchid usile.
Renunt la eseul pe care-l citeam si incep altul. Poate asta merge. Citesc si recitesc paragrafe in timp ce gandurile-mi umbla brambura. Dar de bine, de rau, mai dau niste pagini. Am ajuns la Rosetti- e capatul liniei aici, asa ca pun cartea inapoi in geanta si ma alatur restului lumii, langa o usa. Cum se deschide usa, aud o femeia grasuta intreband de jos, cu voce ascutita, impacientata:
- asta intoarce aici?
- da
- intoarce? zice tot ea, si mai impacientata, cu o tusha suplimentara de ‘urgentza’ in glas.
- DA!
- Intoarce? (aproape isterica)
Mai apuc sa aud, de departe, corul calatorilor zicand
- DA, Da, da ….
ha-ha-ha… dacă stai pe scaun… au găsit alte metode de tortură :)))
:)))))) totusi: NU era Moshul??…
si eu sunt un impatimit al autobuzelor locale, dar nu Ratb-ul..pt ca nu sunt din bucuresti. din cand in cand o sa postez si eu pe blogul meu cateva intamplari interesante, poate socante observate de-a lungul unei calatorii.. prima…se va intitula sec ” preotul xenofob”. pe sapt viitoare
numai bine
lovely.
la mine mp3 playerul e de baza.
de, graymer, eu sunt… cum sa-ti spun… ma simt nefiresc cu muzici in urechi, cand merg pe strada. dar nu-ti face griji. ‘la varsta mea’ mi-a fost mai usor sa ma resemnez cu gandul ca lumea e plina de oameni. de tot felul :))))
m-a facut sa zambesc povestea celor cu probleme de auz:)ma gandesc ca scene ca cea descrisa de tine..fac ca transportul in comun sa aiba un farmec aparte..sau nu?!:)
offf Ivy, bine c-ai aparut! in sfarsit cineva care intelege! :)
…eu ma mir cand vad aici comentariile obisnuite, care vor sa-mi ofere alternative la ratb :) …eu chiar ma bucur de situatiile absurde:)))