Ziceam in postul anterior ca-mi place sa stau “in vitrina” cafenelelor/stabilimentelor similare, sa ma uit la oamenii care trec pe strada. Nici n-am apucat bine sa fac publica aceasta perversa placere, ca destinul mi-a aranjat sa-mi petrec timpul in acest fel, chiar la prima mea iesire din casa dupa integrarea in UE.
In una din zilele trecute am plecat spre gara dimineata, cu noaptea in cap, dorind sa intampin un calator. Mi-a placut drumul spre gara; eram nu foarte treaza, in starea aceea pre/post-somn, in care spiritul are inca acces la stari onirice. Si m-am uitat din vis la strazi pustii, pustii, pustii. (+Bonus pentru partea treaza din mine: am constatat ca daca n-ar fi si alte masini pe strada, gara ar fi chiar foarte aproape de casa mea).
La gara am intrebat cat costa tichetul de acces pe peron si mi s-a raspuns: ‘5 mii, fetitza’; am platit si zambit … adolescentin :P (si m-am intrebat ‘o sa observe vreodata restul lumii ca m-am facut mare?’ sau o sa ajung la 80 de ani ca, in RATB, o femeie de 60 sa-mi ceara sa dau locul cuiva cu piciorul in ghips?). (nici un repros in paranteza anterioara; doar mirare). Si am ajuns la panoul cu ‘sosiri’ unde trenul cautat de mine avea trecute 30 minute de intarziere.
Am intrat intr-o cafenea din cele aflate in chiar spatiul garii, unde pe langa cafea si briose ok am mai avut privilegiul de a ma bucura de masa cu vedere la trecatori, amplasamentul ideal pentru mine. Cei care pot sa-si imagineze ‘ce’ imi place cand stau sa ma uit la lume isi vor da seama cu usurinta ca lumea din gara e incomparabil mai buna pentru uitat la ea decat lumea de pe strada. (Ceilalti- credeti-ma pe cuvant.)
Am petrecut vreun sfert de ora uitandu-ma cand la calatorii si insotitorii lor, cand la ceas, cand la vitrina magazinului de peste drum (unde erau reflectati in varianta giganti angajatii care roboteau in cafeneaua mea). De-ar fi fost, m-as fi uitat si la un panou/ceva pe care sa fie afisate trenurile care veneau/plecau la ora aceea. Dar nu era. Si din acest motiv n-am avut indicii cum ca trenul dupa care stateam eu urma sa ajunga, in ciuda estimarilor anterioare ale sncfr, fara intarziere…
Intalnirea cu asteptatul calator a avut loc (prin gratia telefonului mobil), dar exact invers decat in varianta standard: in loc sa-l astept eu pe el pe peron, m-a asteptat el pe mine.
Asta voiam sa zic: de ce nu sunt afisate sosirile si plecarile trenurilor in cafenele si alte locuri din gara in care lumea sta?
Calatorului ii sade bine cu Irina!