avizier personal

(da, de-ar fi pe muzica, ar exprima-o cel mai bine Berlioz)(nu ala cu paharul, care era berzelius. ala cu simfonia)

Dimineata m-am trezit usor apatica si mult paralela pentru o duminica pe care o planificasem sepia, zi de refacere, privit pe pereti si -momentul culminant- jucat cu copilul.

A fost invers.

Jucatul cu copilul presupunea facut de martisoare la muzeul de geologie. Ajunsi la muzeu am descoperit ca eu, om MARE, nu aveam voie sa ma joc. Am insistat fara rezultate, iar momentul culminant s-a transformat in asteptat copilul o ora sa se joace. Pentru ca tocmai acum m-am hotarat sa las cartea din geanta acasa (ca sa am loc pentru apa si napolitane), m-am trezit uitandu-ma pe peretii muzeului. (planificasem si aceasta activitate, e adevarat, dar in planul initial, privitul se intampla acasa). A fost interesant pana la urma, ca m-am gandit la una si la alta in timpul asta.

Si acum, sa trecem la cu totul neasteptatele si cu totul placutele surprize si revelatii ale zilei:

*** metrou, vagon cu grafitti urat. Urat-urat, dar cu ocazia asta mi-am dat seama ca alteori vagonul cu grafitti mi-a placut. (inclusiv ieri, la intoarcere. am prins un vagon cu geamurile acoperit de papagalicesi culori. frumos!)

Care va sa zica, m-am bucurat ca exista grafitti pe lume.

*** metrou, cersetor (sau, cum i-ar spune oblia, street performer) cu acordeon. Sa va spun un secret: nu rezist acordeonului daca melodia e cat de cat inteligibila. Vioara? Fara succes garantat. E nevoie ca vioara sa sune bine, tehnica sa fie decenta si, pe deasupra, sa rezonez cu cantecelul. Mamelor din lumea-ntreaga?/Tatal nostru? NU permanent. Clovnerii? Depinde de toane. Uneori s-ar putea sa mearga. (Asadar, nu uitati. Nu uitati acordeonul daca vreodata vreti sa-mi cereti bani.)

Reiau ideea- metro performer cu acordeon= bucuria 2.

***tot metrou, la intoarcerea dupa ganditul la unele timp de o ora. Mers de la o magistrala la alta cu copil de mana care vorbea incontinuu si incepea fiecare propozitie cu invocarea mea: Mami!…, Ma-mi!…, Maa-mi!…, MA! Mi!…. Raspuns ocazional, dupa posibilitati.

Cand ajungem aproape de magistrala noastra, prin seria de invocari incep sa disting zgomot elaborat de instrumente cu coarde. Zgomotul devine muzica si ne oprim la pasarela (sau cum i-o zice) sa ne uitam si ascultam de sus la 4 mushchetari (asa erau imbracati), foarte tineri, adusi de teatrul Masca, la metrou, sa cante (frumos) scurte fragmentzele cu trecere la public.

“Mama! Am lacrimi la ochi!” Ma uit ingrijorata la copil (i-o fi frig aici?) “De bucurie!” (fatza mica, radioasa, cu ochi intr-adevar rosii)(Pont suplimentar: Calin nu face inca bani. Dar pentru cand o face, tineti minte: el reactioneaza la vioara.)

Am coborat pe peron, am mai ascultat, am aplaudat. Ne pleaca un metrou (de trei ori). Copilului a inceput sa-i treaca din bucurie, ca lacrimi nu mai erau demult. “Vreau acasa!” Cumparam o masca de la teatrul masca si, din spatele ei, Calin mai descopera un rest de rabdare. Mic restul. “Mi-e foame!” Mama ingrata, scot Joe-le din geanta si incep sa hranesc copilul. “Am obosit in picioare!” Ma asez pe vine cu Calin pe unul din genunchi. Singura, asta ar fi fost o postura stabila. Cu copil care se aseaza, se ridica, impinge- ma clatin in directii imprevizibile. Dar scap fara cazaturi, cu un genunchi pus jos la un moment dat, si cu multe rasete de ambele parti (si poate si din altele). Se incheie si acest nou performance, nu fara sa fi bifat si un moment educativ: pana la urma Calin a inteles ca aplaudatul se face cu fatza la muzicieni si nu la mama (desi ea se bucura cand el aplauda).

Daca am zabovit 20 de minute in aceste conditii, se cheama, care va sa zica, c-am dat peste surpriza-bucurie 3.

***acasa, pranz intarziat, la mama (mea). Experiment culinar (al ei) extrem de reusit. Si multa galagie. 4.

***TV- campionatul mondial de patinaj artistic. locul intai, perechi (prins cu totul si cu totul intamplator). 5.

*** net. intru pe blogul care nu stiu cum se cheama (city limits?
bucharest republic?). Aflu ca la ei Isus e uneori femeie, totdeauna gay. (nu-i mai dau numar, ca nu stiu daca s-o trec la bucurii sau la revelatii)

***seara tarziu. am inchis demult calculatorul. Ma gandesc ca s-ar cadea sa scriu ce-am facut la muzeu, pentru cei interesati sa mearga. N-am chef sa aud iar bazait de PC, asa ca iau o foaie de hartie. Si scriu despre cu totul altceva. Si descopar, dupa vreo 5 ani in care afara de post it-uri si de semnaturi am scris doar tastand, ce bine e sa pun eu literele pe hartie!

Sfarsit

PS: vine si textul despre muzeu, in curand.

Poate va intrebati de ce nu mai scriu nimic despre calatoritul in comun. Nu, nu mi-am luat nici masina, nici role, nici bicicleta. Tot cu RATBul circul.

Dar m-am trezit inzestrata cu extrasenzoriala capacitate de a sti. Stiu care dintre locuri se va elibera in curand. Acum, ma urc intr-un autobuz aglomerat, ma strecor pana in dreptul unui scaun si, in maximum 2 statii, calatorul vizat se ridica si coboara din mijlocul de transport. (A trebuit sa precizez ca omul si coboara, ca sa nu las loc la interpretari rauvoitoare de felul “norocul tau! Ai ajuns in sfarsit la varsta la care ti se cedeaza locul.”)

Asadar, ma urc in autobuz, ma asez pe un scaun, scot cartea si citesc. In functie de trafic, pot citi intre 20 si (doamne fereste!) 40 minute. 

Spre norocul fanilor categoriei RATB din blogul meu, cartea din saptamana asta a fost o colectie de eseuri d-ale lui Oscar Wilde. Artificial pretioasa, plicticoasa … ma rog, in concluzie – nerecomandabila pentru citire in RATB.  Astfel, stand intr-o zi cu aceasta carte in fata ochilor si gandidu-ma la altele, ‘primesc legatura’ cu troleibuzul:- Urmeaza statia … Piata Leul

- Piatra Morii?! Cum Piatra Morii, zice cetateanul care care statea in picioare in dreptul meu. Aici e LE-UL, sa-i zica Leul in continuare. De ce o schimba?!

- A spus ‘Pia-tza Le-ul’, zice impaciuitor si armonios un batranel mai din spate. (Avea o intonatie de Mos Craciun, asa ca m-am intors sa-l vad. Nu era Mosu, dar avea o fatza prietenoasa.)

- De ce Piatra Morii? Trebuie sa-i zica in continuare Leul. E leul acolo.

[... intrerup legatura]

Ma intorc la carte.  Peste ceva vreme, cand troleibuzul statea intr-o statie, plicticoasa carte imi permite iar sa aud o voce autoritara intreband de jos:

- Ce troilebuz e?

- 61, zic niste voci

- Ce numar e? zice in continuare barbatul care statea in fatza usilor deschise.

- 61, zic alte voci.

 - Nu’ntzeleg!!

- sai-zeci-si-u-nu!! scandeaza lumea din dreptul scarii si nu doar ea.

Se inchid usile.

Renunt la eseul pe care-l citeam si incep altul. Poate asta merge. Citesc si recitesc paragrafe in timp ce gandurile-mi umbla brambura. Dar de bine, de rau, mai dau niste pagini. Am ajuns la Rosetti- e capatul liniei aici, asa ca pun cartea inapoi in geanta si ma alatur restului lumii, langa o usa. Cum se deschide usa, aud o femeia grasuta intreband de jos, cu voce ascutita, impacientata:

- asta intoarce aici?

- da

- intoarce? zice tot ea, si mai impacientata, cu o tusha suplimentara de ‘urgentza’ in glas.

- DA!

- Intoarce? (aproape isterica)

Mai apuc sa aud, de departe, corul calatorilor zicand

- DA, Da, da ….

Mi-as face un ceai d-ala cu ginkgo-biloba, care ‘maintains you the clever mind’. Mi l-au facut cadou colegii si inca nu m-am lamurit daca mi l-au dat sa ma apere de Alzheimer (care poate’si imagineaza ei ca ma paste) sau pentru ca sunt ‘singura al carui creier merita pastrat’ (cum a sunat declaratia oficiala, la inmanare).  Mi l-as face pentru ca are aroma de scortisoara, dar nu mi-l fac ca mi-e teama sa nu-mi pastreze creierul asta de acum, care sigur nu e ala destept.

As scrie ceva constructiv, mobilizator, reformator de lumi nedrepte … dar n-am ganduri. Am creierul (ma intorc tot la el, ca ma doare) de parc-ar fi din halva (de susan, fara cacao): imbacsit, cam greutz, destul de compact, dar gata sa se faramitzeze si sa umple camera de pete uleioase, daca-l bruschez.

As putea sa ma supar si sa trimit o contestatie la biroul pentru protectia influentatilor de stele, fiindca, via medeea, am aflat ca gemenii azi se simt unici, frumosi, destepti si in centrul atentiei. Probabil ca dintr-o eroare de sistem mie mi-au trimis vibratiile pentru berbeci sau mai stiu eu cine.

Dar nu ma supar si nu reclam. Pentru ca analogii d-astea cu halva ma pocnesc atat de rar, atat de rar…

Deci nu ma supar. Dar habar n-am ce altceva as putea sa fac.

Nu ma indoiesc ca si voi, cei care mai verificati statisticile prin Site Meter, ati remarcat deja unul din noile lor bannere: Your Blog’s A Money Maker. 

Intrebarea mea (catre cei care au la randu-le blog deconspirat de sitemeter&asociatii) este daca voi aveti idee unde pune blogul vostru banii aia pe care-i face.  Imagineaza-ti sitemeter draga, nu numai ca n-am vazut nici un banut (fie el de rol/ron sau alta unitate monetara), dar n-aveam nici macar urma de indicii despre preocuparile blogului meu in domeniul facerii banilor.  (Deci d-asta mi-erai?!)    

Draga blogule, te rog frumos sa te potolesti si, cu resemnarea caracteristica baladelor poporului in a carui limba te scriu, sa stai in banca ta.  Da?   

Apoi, draga sitemeter, pe bannerul ala n-am dat click; te asigur ca as da in schimb click pe altele, de exemplu:

-cum sa traiesti fara bani (vreau sa zic ‘in afara banilor’, nu cum sa traiesti din radacini si scoarta de copac atunci cand n-ai bani de supermarket)

-cum sa convingi ruda bogata a altcuiva (ca eu n-am) sa-ti plateasca o renta tot restul vietii.

 - cum sa castigi de 3 ori mai bine din jobul actual (asta asa, ca ultima optiune; daca primele doua chiar nu merg). 

Deci, da. Astea m-ar interesa.

- Google, google on the wall… care e cel mai cautat articol de pe blogul meu?

- Dare de seama

Asa a fost de la inceputuri (ca e primul meu post) pana in zilele noastre, cand blogul imi inregistreaza cate 20 cautari pe zi sub forma de variatiuni pe tema ‘dare de seama’. Ca sa va faceti o idee de ponderea darii de seama, va mai zic ca orice alta cautare intruneste maxim 5 sufragii.

Eu, afara de data cand am folosit pe blog ‘dare de seama’, nu cred c-am mai avut nevoie de cuvintele astea.  Aici, le-am ales ca titlu pentru sonoritatea lor care duce cu gandul la ‘bagare in seama’ + ‘bagare de seama’, nu pentru ca-mi imaginam ca vor raspunde unei cautari generalizate si obsesive.

Intrebari: de unde vine diferenta asta?! E ‘dare de seama’ o sintagma care face parte din bagajul lexical de baza al tuturor celorlalti si doar eu nu stiu asta? Sau ce e?

Tu, cititorule care ai ajuns aici cautand ‘dare de seama’,… spune-mi, ce cauti? 

Ai primit ca sarcina de serviciu sa intocmesti o dare de seama si vrei sa vezi un model? Si, daca da, a ajuns ‘darea de seama’ sarcina principala a oamenilor muncii?

Sau…vrei sa vezi ce are restul lumii de declarat? Si este Romania o tara a oamenilor discreti, care-si tin nasurile departe de oale straine si se intereseaza doar de materialele declarate a fi dedicate unui public mai larg?

Astept raspuns.

PS: din cate stiu eu, dare de seama e cam tot aia cu un raport de activitate, doar ca se foloseste de obicei pentru o activitate clara, derulata intr-un interval mai scurtutz de timp.  Uite aici un model.  Practic, se face asa:

-scrii sus ‘dare de seama’,

- pe randul imediat urmator zici “privind….”,

- apoi povestesti pur si simplu activitatea pentru care dai seama, dand repere de timp (si ce s-o mai aplica in cazul activitatii tale(nume, cifre))

- te semnezi+iti scrii numele in clar.

Daca pozitia ta ierarhica iti permite si sa te bagi in seama atunci poti include o incheiere de concluzii/recomandari. Daca nu, nu.

(petitii de semnat- in ultimul paragraf)

Eu n-am acces astazi la globul meu de cristal, iar justitia este inca departe de a se fi pronuntat cu o concluzie. Deci, nu stiu cu siguranta daca jurnalistii arestati ai gazetelor de cluj si maramures sunt vinovati sau nu.

Nu-mi trebuie insa globul de cristal ca sa sa zic cu mana pe inima urmatoarele:

e aberant ca un jurnalist sa fie cercetat in stare de arest in legatura cu felul cum isi exercita profesia.

Nu zic de UE, drepturi ale omului, procedurile (in vigoare) in romania, sau de faptul ca atatia scandalosi/periculosi cetateni romani au fost si sunt cercetati in stare de libertate. 

Zic, vorba curat|murdarului:

Astazi, in Romania, sunt arestati ziaristi care ar putea fi cercetati in stare de libertate. Cine urmeaza? 

Mai multe info gasiti pe blegoo (inclusiv linkuri catre ale site-uri care au preluat protestul) si pe blogul lui Andrei Crivat (care a scris in mod repetat pe tema aceasta).  Unul dintre ziaristi, Dan Parcalab, are la randu-i un blog.

Exista doua petitii online care strang semnaturi pentru eliberarea jurnalistilor si colegilor lor: una pentru Dan Parcalab si alta pentru toti (inclusiv DP) (poate ma lamureste si pe mine cineva: de ce exista 2 petitii?)

Later edit: Dupa cum ziceam si in alte locuri- nu discut daca-s vinovati sau nu sau care dintre ei e mai vinovat (sau nu).  Pentru cine vrea info despre contextul in care au ajuns sa fie arestati preventiv, iata linkuri:

***articol din gindul,

***media lui comanescu- parcalab update si ymterviu cu vasile vlasin

***pareri pe softpedia

***HotNews- cazul gazeta fata in fata cu basescu, redactorul sef al buna ziua ardeal a fost retinut

Daca are cineva linkuri pe care le crede mai potrivite, e binevenit sa le mentioneze. 

Titlu alternativ: Cine n-are copii, sa-si cumpere!

Povesteam intr-un post anterior de buna impresie pe care mi-o facuse Muzeul de Geologie (din Bucuresti).  Cu atat mai buna cu cat alte muzee imi facusera o impresie (mult) contrara.

Ei bine, va anunt cu mandrie in suflet (doar sunt geoloaga, la baza :)) ca acest muzeu pare sa-mi faca in mod consecvent o impresie buna. Astfel, nu doar intampina prietenos vizitatorii, dar chiar invita oamenii sa vina pentru evenimente speciale:

• Sambata asta (20 ianuarie), in cadrul proiectului ‘Pamantul pe intelesul celor mici’, copii sunt invitati la lectia “Modelarea fetzei pamantului”. Pe langa o proiectie care explica lucruri, copii vor putea sa experimenteze aceasta ‘modelare’ jucandu-se cu pietre (asistati de adulti calificati).  Programul complet al proiectului aici, info despre intalnirea de sambata aici.
• In fiecare duminica pana pe 25 februarie (tot) copiii sunt asteptati la “Atelierul de martisor”. Impartiti in doua grupe de varsta (4-7 si 8-12 ani) copii sunt invatati sa construiasca martisoare cu elemente legate de domeniul geologiei.  Mai multe info aici …  
• Mai exista inca un proiect educativ, “Era dinozaurilor”. (detalii gasiti la muzeu, pe site; am pus deja 4 linkuri catre ei, ma opresc aici).  Si acesta are ca public tinta tot copiii, dar eu zic ca oricare dintre noi poate gasi un copil prin vecini, in spatele caruia sa se ascunda (spre a putea participa la orice atelier il intereseaza). :)

Participarea la toate evenimentele se face pe baza de programare telefonica (212 89 52) sau prin email (madalina@geology.ro) si costa 2.5 roni.

PS: Eu, care am copil personal la indemana, as vrea sa stiu daca mai exista in Bucuresti si alte muzee care sa aiba asa initiative.  Stie cineva ceva?

Oblia, foarte draga mea prietena, si-a ‘deschis’ blog. Ea zice : Sper sa va placa si sa va tina companie in pauzele de cafea de la birou, in diminetile bosumflate de noiembrie, sau oricand vreti voi. 

Iar blogul ei contine… “impresii. Unele naive, altele obraznice, unele furioase, altele sfatoase. Mai in cheie coroziva, mai in cheie filantropica. Probabil despre Strada romaneasca si vartejurile ei suprarealiste, orientari identitare (all-inclusive), amintiri australiene, figuri aparte, cine stie?” 

Cum proverbul zice ‘spune-mi cu cine te-mprietenesti, ca sa-ti spun cine esti’, va invit sa mergeti s-o cititi.  Citind-o pe ea o sa va puteti da seama (si) cat de minunata pot fi eu.:)

Alo! Doamnelor si domnilor, ce se intampla aici? campanie antifumat pe blogul meu?!! Va rog treceti la locurile voastre! :P :) 

Sunt de acord cu ‘fumatul dauneaza grav sanatatii tale si a celor din jur’ (mesajul de pe pachetul de azi) si sunt, in consecinta, de acord cu faptul ca fumul fumatorilor nu se cade sa ajunga la nefumatori. punct. 

Asta inseamna ca ma bucur pentru voi ca nu (mai) fumati si va felicit. Va mai felicit o data si pentru ca faceti un efort sa informati si pe altii de dejavantajele fumatului.  Sa te implici in facerea unei lumi mai bune/sa impartasesti si altora din invataturile tale este un lucru laudabil. “Nu fuma langa mine” este iarasi o cerinta justificata a nefumatorului de la fumator.

Dar, vorba lui adrian nastase, sa va fie foarte clar: AICI se incheie mandatul vostru.  In clipa in care ajungeti sa-mi ziceti ‘lasa-te de fumat’ intrati in zona mea personala:) [zambet angelic, dar incapatanat].  

“Lasa-te de fumat” este un sfat nesolicitat si, cu voia dumneavoastra (ca sa citez un alt politician celebru), invaziv.

Nu ma puteti convinge ca fumul de tigara care iese pe fereastra bucatariei mele (pentru ca, in semn de grija fata de nefumatori, la mine acasa se fumeaza doar in bucatarie si balcon) are vreo relvanta cat de mica atunci cand e comparat cu gazele de esapament scoase de o masina in juma de ora de functionare. Sau in comparatie cu ‘fabrici si uzine’.  (De m-ati putea convinge atunci am putea reporni discutia pe tema dreptului tau de a cere altcuiva sa se lase de fumat.)

Stiti vorba aceea, ‘libertatea mea se termina unde incepe libertatea ta’?

V-o propun ca tema de meditatie. :)

Ma rog, am o bricheta, proaspat capatata de la o fiinta milostiva din apropierea mea.  Dar nu mai am nici una din cele 3 brichete pe care le aveam de dimineata.

Toata tineretea mea de fumatoare am suferit din cauza lipsei brichetelor. Cumparam cate o bricheta la 2 pachete de tigari, dar ajungeam invariabil in ipostaza cersetoarei de foc.  Am vorbit cu frumosul cu colegii/prietenii vinovati (sa inteleaga de vorba buna si sa nu mai ia bricheta altuia; n-au inteles), mi-am urmarit cu ochi de vultur brichetele din dotare, am somat cu asertivitate hotii de brichete sa se caute prin buzunare si sa scoata bricheta… Apropo, mi-am amintit de gradinita, cand dadeam unui copil o bomboana. Dupa juma de ora se iveau niste motive din care ma certam cu copilul respectiv si, in consecinta, ceream impricinatului bomboana inapoi. ‘n-o mai am, ca am mancat-o’. ‘nu ma intereseaza. da-mi-o inapoi cum era. din burta, de unde stii.’
Cam asa faceam si cu strangatorii de brichete: ‘nu-i la mine, uita-te’ zicea hotul intorcand buzunarele pe dos. ‘nu ma intereseaza de unde, cauta-te bine si da-mi bricheta inapoi’.

Degeaba, pana la urma tot fara bricheta ramaneam.

La un moment dat am inceput sa-mi scriu numele pe ele, pe minuscule bucatele din etichete autoadezive. Asta a functionat o perioada. M-am convins atunci ca majoritatea hotilor de brichete nu sunt hoti propriu zisi ci, mai degraba, inconstienti strangatori. Pentru ca brichetele ‘inscriptionate’, chiar daca plecau, se intorceau la mine (uneori dupa saptamani intregi): ‘uite, am gasit bricheta ta pe la mine’. Dar, dupa ceva vreme m-am plictisit si de varianta asta. Si m-am reintors la statutul de lipsita de brichete.

Acum vreo 2 ani, (voi fi ajuns atunci la maturitate ca fumatoare?) am avut revelatia. Ca sa ai bricheta, nu trebuie sa cumperi. Credeti-ma pe cuvant, cumparatul nu ajuta la nimic. Poti sa cumperi 10 brichete pe zi ca, daca ai suficienti fumatori in jur, cumva ele tot dispar.  Reflexele conteaza! Si anume, atunci cand iei tigarile dintr-un loc (de obicei de pe o masa ‘publica’), iei, din reflex, si o bricheta. Nu conteaza a cui. Bricheta pe care o iei se pune (fara sa te gandesti) in geanta, intr-un sertar … undeva unde, atunci cand vrei sa fumezi, n-o gasesti din prima. Si atunci iei o bricheta din preajma. Am prins (nu stiu cum) atitudinea potrivita si ajunsesem sa am brichete peste tot.  Destul de repede mi s-a schimbat si statul oficial, si am fost trecuta de fumatorii din jur la categoria ‘strangatori’. Am fost la randu-mi somata sa dau brichete (si le-am dat), monitorizata atent la plecarea din locul de fumat… si cautata ‘din interes’ atunci cand toata lumea ramanea fara foc: ‘cere-i irinei, ca gaseste sigur 5 pe undeva pe la ea’. Si gaseam. Oricand.

Dar, nu stiu ce s-a intamplat ca, de cand a inceput anul asta, m-am intors iar la starea mea naturala.  

N-am bricheta.

Si am ajuns la o resemnata concluzie: degeaba incerci sa inveti din experienta. Unde vocatie nu e, nimic nu e.