avizier personal

Vorbitul corect politic (CP) presupune sa folosesti termeni care sa favorizeze destigmatizarea grupurilor marginalizate. Ca utilitate practica imediata, corectitudinea politica (… tot CP) ar trebui sa-ti ofere cuvinte “sigure” prin care sa eviti ofensarea involuntara a subiectului/colegului de conversatie. 

Îi înteleg rostul

Eu vad trei situatii generice care au mosit aparitia conceptului de CP.1. Avem 2 copii care se cearta.  Pustiul X ajunge sa-i zica pustiului Y: chiorule! obezule! handicapatule! tiganule! pocaitule! Situatia apare si în cazul adultilor.  De obicei înseamna ca adultul X (într-o disputa fiind) a epuizat argumentele rationale si atunci se leaga de felul în care Y arata sau de grupul din care acesta face parte (invocând aferentele clisee stigmatizante).   

2. Reducerea cuiva la una din caracteristici (din nou, în conformitate cu cliseele aferente).  “Handicapat” duce automat (adica ne-constient) gândul la o persoana neajutorata, dependenta, povara pentru altcineva.  “Tigan” duce la hot, lebede, aur fals sau mai stiu eu ce.  Problema aici e ca numarul de mâini sau etnia sunt doar una din caracteristicile omului cu pricina.  E posibil chiar sa nu fie una din caracteristile definitorii pentru omul numit astfel.  Cu alte cuvinte e posibil ca din cauza unor balarii crescute la tine în cap de-a lungul anilor, sa-ti construiesti ne-constient o parere despre cineva, pe baza acestor balarii.   

3. Cuvintele depasite, logic vorbind.  De exemplu cuvintele pentru functii/meserii traditional masculine/feminine care, în prezent, pot fi desfasurate si de genul celalalt (:sora medicala, camerista, femeie de serviciu… +director, doctor, …etc). 

Utilitatea CP

În situatia 1 e inutila. Câta vreme omul X vrea sa jigneasca, o va face, chiar daca ar fi posibil sa faci sa-i dispara din vocabular termenii incorecti politic.   

In situatia 2 poate fi utila.  Prin aceea ca propune termeni noi, neafectati (înca) de folosire peiorativa si lipsiti de clisee asociate automat, creste sansele ca gândurile si deciziile tale sa fie ceva mai constiente (versus- dictate de clisee).  Chiar si asa, retineti, va rog: am zis “creste sansele” nu “garanteaza”. 

In situatia 3 mi se pare categoric utila.  S-ar putea ca multi sa nu fie de acord cu mine, pe motiv ca feminizarea/masculinizarea cuvintelor care nu permit în prezent genul celalalt ar fi un barbarism.  La vârsta mea :P am apucat deja sa vad limba româna schimbându-se înclusiv în directii ilogice- deci stiu ca schimbarea e posibila.  În acest caz e vorba chiar de o schimbare care este sustinuta de realitate si care (pe deasupra) e consecventa cu regulile de baza ale limbii române. 

Ar mai fi utilitatea imediata, aceea de care ziceam în paragraful introductiv: CP te fereste de jignirea involuntara a semenilor.  Din pacate, nici macar aceasta nu e 100% sigura.  E greu sa obtii un acord general asupra cuvintelor ideale.  Inclusiv în rândul membrilor grupurilor discriminate e greu sa ajungi la consens.  Ca sa iau o situatie relativ cunoscuta: unii vor sa fie numiti romi, altii se identifica drept tigani si insista sa fie asa numiti. 

Dezavantaje ale CP

-        Una din ideile CP e si sa numesti pozitiv, integrator, afirmativ în loc de peiorativ, discriminatoriu, stigmatizant. Totusi, de la declaratia de intentie a PC la fapte e ceva distanta.  Exemplu: persoana cu handicap a fost la noi înlocuit cu persoana cu dizabilitati.  Singura diferenta e ca termenul CP, fiind nou si relativ artificial aparut, are o încarcatura nesemnificativa de afecte asociate. Pentru moment e mai putin stigmatizant, ca intentie e nediscriminatoriu dar “algoritmul” denumirii ramâne tot cel vechi. 

-        ca sa te exprimi CP tre sa folosesti mult mai multe cuvinte; iar întelesul cuvintelor pare sa ramâna un element nesemnificativ.  Exemplu: persoana dezavantajata pe verticala (cu varianta “provocata pe verticala- vertically challanged”) înseamna si pitic si urias.  Eu sunt dezavantajata pe orizontala.  Credeti ca sunt cu forme rubensiene?…Pai, ati înteles gresit! Eu sunt modelul de femeie anorexica. 

-        umorul e compromis de CP.  Nu e doar problema ca 70% din bancuri devin nerecomandabile (desi macar o parte din ele sunt bancuri bune si pot fi chiar interpretate în cheie antidiscriminatorie). Am citit Povesti corecte politic de adormit copiii a lui J F Garner.  Ma asteptam sa râd continuu (povestile traditionale sunt repovestite în format CP). Am râs la prima poveste. Si le-am citit (când plictisita, când usor curioasa pe celelalte) dar de râs n-am mai avut de ce.  CP e atât de previzibila si seaca încât nici macar misto nu poti face de ea pe termen lung. 

Concluzia mea: CP e un concept care poate fi folositor daca e aplicat în anumite conditii.  Utilitatea îi vine din aceea ca îti da ocazia sa privesti “altfel” etichetele puse celorlalti si din faptul ca te poate ajuta sa eviti ofensare involuntara a altora.  “Anumitele conditii” sunt însa mai greu de aplicat.  Principala dificultate vine (zic eu) din faptul ca CP propune modificari de forma cu pretentia ca determina modificari de fond.  Putin probabil ca o persoana toleranta (=cu bun simt) si atenta la ce se întâmpla în jurul sau sa jigneasca sau sa discrimineze chiar în conditiile în care nu apeleaza la termeni CP.  (Îl am aici ca exemplu “extrem” pe Andrei Plesu care nu reuseste sa jigneasca pe nimeni desi nu foloseste limbajul CP, apeleaza constant la umor si spune lucrurilor pe nume).  In oglinda, îmi pot foarte usor imagina pe cineva care discrimineaza desi foloseste termeni CP.  De aceea as coborî CP de pe piedestalul pe care a fost de unii urcata si as reduce-o de la rangul de scop la cel de instrument. N-are decât sa propuna în continuare termeni, sa arate cu degetul spre cuvinte pe care le crede jignitoare-perimate. Dar atât.  

“Dna doctora în stiinte politice, ati explorat universul managementului gospodariei?” va însemna pâna la urma tot “la cratita, femeie!”