Ora aproape 23, în autobuzul 336 (model nou). Eu- răcită, obosită, buimacă. Mă doare o ureche, mă ustură gâtul, nu pot să vorbesc dar nu mă întreabă nimeni nimic.
Paranteză, pentru DZ (coleg):
Acest post poate fi citit în timp ce mănânci. (la articolul anterior din această categorie m-am trezit interpelată cu zbierete de cititorul DZ, din cealaltă parte a biroului: “Ce-ai făcut?! Mi-ai stricat pauza de masă!”)
Am închis paranteza.
Eu stau pe un scaun din spate cu vizibilitate spre puţinii călători de pe culoar. In autobuzele astea noi asculţi radioul întrerupt aleatoriu de RATB: ur-mea-ză-sta-ţia—u ni ver si ta te. Le-gă-tu-ră-cu: şai-zeci-şi-unu. şapte-zeci. opt-zeci-şi-cinci…
Acum la radio era o emisiune de dedicaţii muzicale (pentru…, si pentru…, si, nu în ultimul rând, pentru… şi s-o ţineţi tot aşa). Michael, Zdob şi zdup (la un volum mult peste gusturile şi urechile mele), dedicatorii şi omul radioului se intercalau fie cu vocea hipnotică a RATB fie cu momente de linişte nefirească.
Lângă mine pe scaun stătea un om cu studii probabil primare, haină neagra din piele de plastic, păr grizonat şi rar. Omul dădea din cap ritmic urmărind muzica.
In faţa mea vedeam din profil o fată grasă, cu o geantă de voiaj destul de mare, care stătea în picioare şi citea o carte cu pagini îngălbenite, pusă într-o copertă de caiet de şcoală. Fata grasă se mişca discret dar din tot corpul în ritmul aceleiaşi muzici.
Mai încolo, aşezată în oglindă faţă de fata grasă, era o fată slabă, cu jeanşi, pantofiori din lac roşii şi poşetuţă la fel, care citea o revistă glossy pentru doamne. Fata slabă rezista dreaptă şi uşor rigidă tentaţiei radioului.
Intr-un moment d-ăla de linişte siderantă, fata grasă ridică ochii din carte şi zice către fata slabă:
- Cum ajunge la Gara de Nord?
- … poftim? (zâmbet politicos şi încurajator)
- cum ajunge 336le la Gara de Nord?
- … nu ajunge. merge în militari…vreţi să mergeţi la gară?
- nu.
- ?!
- scrie pe autobuz. gara de nord. credeam că merge la gară.
Ridicări din umeri/ Ridicări din umeri. Fata grasă se întoarce la carte. O secundă mai târziu, fata slabă se întoarce la revistă. Se reia scena de la începutul poveşti, în ritmul altei muzici. Eu îmi pun un reminder mental: să recitesc kafka. Sfârşit.
PS: totuşi, trebuie să vă spun că fata grasă spunea adevărul adevărat: de luni, de când au apărut autobuzele noi pe linia 336, 336le merge (din câte am putut eu verifica) în continuare fie la rosetti, fie în militari; dar pe “frontispiciu” scrie adesea “gara de nord”.
am constatat şi eu azi. şi chiar mă gândeam pe unde o taie spre gară din moment ce la botanică fac stânga. mulţam de informaţie.
@medeea: stai! nu te grabi cu concluzionatul… ca nu-mi asum asa responsabilitate; nu-s sigura de nimic:). eu pot doar sa te asigur ca sapt asta m-am urcat in busuri pe care scria gara si pe bucata de drum veteranilor-rosetti n-am ajuns decat in statiile traditionale pt 336. dar… cine stie pe unde or fi mers celelalte in care nu m-am urcat eu? sau ce-o face 336le dupa ce pleaca din veteranilor spre marginile si mai departate ale bucurestiului?
Eu, Irina, o sa imi cumpar o masina.
disclaimer… prolix: orice asemanare intre irina asta de mai sus si adevarata irina-femeie-simpla este [nu doar] intamplatoare [dar si inexistenta in cazul altor aspecte afara de nume :P]
@Irinelor, hotarati-va care e care :-)
Oricum “buy a car”, e o un slogan bun.
Deci…buy a car.
@asp-irina: of. prozaica esti, surioara! :)
Nici nu-i mai inspaimantator ca transportul in comun bucurestean, eu fiind din provincie.
@iulian: de schimbat n-ai cum sa-l schimbi (pe transport) asa ca iti propun o abordare de compromis reciproc avantajos: exploreaza-i partea … paradoxala :)
Salutari!
Si uite una si de la mine…
Dimineatza, noiembrie, frig, burnitza, intuneric… tot tacamu’ In tramvai spre Unirii.
Io, in picioare, aproape de usa. Scaunele erau prea reci in tot acest context…
Statie… Urca… surpriza, pentru ora aceea (7.15), CONTROLORII!
Langa mine, pe scaun o babutza mica, uscata, zgribulita si trista, aproape de 80 de ani. Fusese o femeie frumoasa la viata ei! Frumoasa si acum!
Se apropie controlorii:
- Buna dimineata! (mamaaaa! asta saluta!), catre mine, cu ochii in alta parte si cu legitimatia sub nasul meu.
- Biletul sau abonamentul la control.
Il scot, i-l arat, e ok.
Se repeta treaba si la babutza.
Ea scotoceste cu mainile tremurande de frig prin poseta ei roasa pe la colturi, printre batiste, hartii, elastice si papiote, si gaseste abonamentul.
- Uitati aici.
Controlorul, patruns de profesia lui, se uita indelung la abonament…
- Mda… Cu reducere pt pensionari, spune patruns, numai de el stie ce…
Si continua:
- Talonul de pensie, va rog.
- Talonul? intreaba babutza
- Da! Talonul!
- Pai nu-l am mama la mine, ca nu umblu cu el dupa mine…
- Aha… Pai… si de unde stiu eu ca sunteti pensionara?
PAUZA! Raman tampita! Cred ca nu am auzit bine!
Babutza ramasa cu ochii cascati si, firesc, fara replica.
Ma dezmeticesc, si spun:
- Asa e! Sa nu o credeti! E colega cu mine la facultate! Anul II!
Continuarea… nu mai conteaza.
Cert e ca babutza a scapat, iar eu m-am ales cu o privire de te-ar putea imbolnavi de vanatai!
ha-ha… bună replică :) bine ai venit în grupul oamenilor maltrataţi intelectual de controlori
Bine v-am gasit! Sunteti faini! Toti! Si in special Calin! :)