avizier personal

M-am mutat: http://femeiasimpla.com

Adica am zis sa profit in sfarsit de partea data de haipa din premiul de la concursul bloggeri.ro, partea care insemna “domeniu si gazduire”. Cu mandrie neretinuta va anunt ca am fost in stare sa schimb culoarea cu care sunt scrise paginile in header, (multumita indiciilor oferite de ruxi intr-un comentariu mai vechi) si ca am reusit sa ma imprietenesc cu blogul nou (multumita … suportului oferit de haipa). (“Suport” nu este ales intamplator, ci pentru ca exprima cel mai bine ceea ce a facut cu succes Gabi de la haipa: m-a suportat. :) Si mi-a explicat pe intelesul meu (ceea ce nu-i usor!)).

Asa ca va invit pe femeiasimpla.com.

Marsul de solidaritate de care va anuntam aici, se intampla in alta zi si pe alt traseu :(

Iata coordonatele finale:

Sambata, 10 Noiembrie

Plecare din Piata Constitutiei, ora 10

Traseu Piata Constitutiei, Unirea, Alba Iulia

Din pacate, sambata la acea ora sunt in alta parte :(((

Sat din Ardeal, care contine romani si tigani, tiganii fiind cu totii asezati la marginea satului. Tiganii nu au pamant si se angajeaza cu ziua sa lucreze pamanturile romanilor. In sat toti romanii saluta pe toti romanii, inclusiv pe necunoscuti. Nici un roman din sat nu saluta tiganii. Tiganii cunoscuti.

1: discriminare=nesimtire. Nu o spun cu rautate. Sau cu suparare. E pur … descriptiv. Sunt convinsa ca oameni altfel plini de buna credinta (si cuviinta) pot fi … asa, fara sa-si dea seama. Nesimtire/discriminare e regula dupa care poti recunoaste discriminarea in situatii aparent inofensive, de zi cu zi. Sa nu saluti un om din cauza ca-i tigan e discriminare. Pentru ca daca ai face la fel cu un roman (cu care altminteri vorbesti), ar fi nesimtire.

2: discriminare=nedreptate.
Imagineaza-ti un copil tigan care abia a invatat sa citeasca. E langa o cladire si buchiseste ce scrie pe zid: moar-te-ti-ga-ni-lor. Acum imagineaza-ti copilul roman, in situatie similara, citind pe zid ’moarte romanilor’. Eu cred ca pentru mai toata lumea, ambele situatii sunt nedrepte. Mai cred si ca toata lumea e in principiu de acord ca-i nedrept ca un angajator sa refuze un candidat necunoscut fara sa-l treaca mai intai prin procesul standard de selectie. Totusi, daca esti tigan, ai sanse mari sa ti se intample ambele situatii. Nu mai contezi tu ca persoana cu pregatirea, experienta si abilitatile pe care le ai sau nu, pentru ca te pierzi undeva in masa amorfa a ‘romilor’. Si ceea ce ‘in principiu’ e catalogat drept nedrept/injust/absurd, devine brusc justificat. Nu-i justificat. E nedrept, in continuare. Si discriminatoriu.

Ceea ce cred eu ca face ‘discriminarea’ sa fie o vorba goala pentru unii, e tocmai faptul ca o pronuntam adesea referindu-ne la grupuri. “Grupul” duce cu gandul la niste oameni lipsiti de individualitate, nediferentiati, amorfi. Se pierde din vedere ca discriminarea inseamna de fapt ca un om anume e tratat, dupa standarde comune noua tuturor, nedrept. Un om este judecat nedrept. Si inca unul. Si inca unul. Si inca unul…

##################################################

Tot textul de mai sus este introducerea pentru o invitatie. M-am referit la tigani pentru ca zilele astea toata lumea vorbeste despre ei. Dar discriminare se intampla (si se recunoste exact la fel cum v-am zis pentru romi) si in cazul altora: tineri, batrani, persoane cu dizabilitati, femei, gay, oameni de alte religii etc, etc, etc … si, cu voia dvs, ultimii pe lista, barbati :). Vineri, 9 noiembrie, intre orele 14 si 17 Sambata, 10 noiembrie, intre 10 si 12 (LE) se intampla in Bucuresti o “manifestatie pentru promovarea solidaritatii si a luptei pentru combaterea tuturor formelor de discriminare.” Este vorba de un mars pe traseul izvor- splai – unirea – universitate- victoriei. Si este una din acele putine initiative care nu au ONG-uri sau politicieni in spate, ci simplii cetateni. Mai multe info despre eveniment- aici: Pana nu suntem toti liberi, suntem toti prizonieri.

Nu uitati: vineri, ora 14, statia de metrou Izvor ;) Sambata, ora 10, Pta Constitutiei

(articolul urmator este scris de Mugur)

Poți avea tot felul de experiențe atunci când mergi la cumpă­rături. Plăcute sau neplăcute, enervante sau amuzante, acestea sunt inevitabile, mai ales când între tine și obiectul de cumpărat intervine vânzătorul. Acest individ este o specie cu totul aparte, care nu se înscrie în nici o categorie cunoscutã. Cineva spunea cã populația se împarte în oameni și șoferi. Eu aș mai adăuga și vânzătoarele. Ele nu trebuie deranjate, nu trebuie întrerupte când vorbesc cu casierița sau cu vreo colegă sau da­că, Doamne ferește, își beau cafeaua! Și încă ceva: deși nu sunt neapărat adeptul bancurilor cu blonde, unele vânzătoare sunt “blonde”! De ce spun toate astea? Ca o introducere a unei întâmplări a cărei eroină principală este o vânzătoare.
Era duminică după-amiază și trebuia să fac câteva cum­părături fără întârziere. Am mers la unul dintre centrele comerciale ale Bucureștiului și am ieșit mai repede decât intrasem. Cuvântul “aglomerație” nu căpătase parcă un sens mai complet niciodată până atunci! După un sfert de oră de navigat printre oamenii care au, nu au ce cumpăra vin să se plimbe la Carrefour, am dat să intru în hypermarket. Stupoare: cozi imense de oameni și cărucioare se întindeau cât vedeai cu ochii! Am lăsat căruciorul și m-am întors pe călcâie; nu era de mine așa ceva! Mi-am zis că un supermarket de cartier îmi va rezolva toate problemele. Și chiar așa a fost. În drum spre casã am intrat într-un magazin care avea de toate, m-am oprit în ușã, am aruncat o privire și-am înțeles situația imediat: marfă era, cumpărătorii erau puțini și aveam să scap de acolo în maximum 10 minute. Mă îndrept spre tejgheaua unde patru vânzătoare sporovăiau în gura mare:
- Haide, fată, că n-a fost chiar așa!
- Ba da, tu! Ce, îmi spui tu mie, care am văzut cu ochii mei?
- Vezi, fată, să nu te cred!
- Haide, tu, ce-s nebună?
Am ascultat această conversație vioaie vreo două minute, după care am început să o fixez cu privirea pe una din “fete”. Era brunetă - vopsită cu numărul 1, cel mai negru negru cu putință! -, avea ochii rimelați din greu, buzele roșii și fața galben-verzuie din cauza contrastului cu părul și a luminii albăstruie de neon care se revărsa din belșug peste noi. Efectul muncii ei se du­se­se de râpă: privirea, în loc să fie voalată și senzuală, era tâmpă de-a dreptul! Și, după cum aveam să aflu peste puțin timp, nu doar încărcătura prea mare de rimel era de vină. M-a observat într-un sfârșit și s-a îndreptat ușor către marginea galantarului:
- Doriți ceva?
- Da, aș vrea mai multe lucruri, zic eu zâmbind și scoțând lista din buzunar.
- Spuneți! spune ea plictisită.
- Vreau așa: cinci pungi cu pesmet, trei de griș, șase sticle de ulei…
- Uite, tu! îi întrerupe clipitul inteligent una dintre vânzătoa­re, întinzându-i sub nas o fotografie care dovedea că într-adevăr “așa fusese”.
- Bine, fată, te cred! îi răspunde alintat cea care mă servea. Și apoi spre mine:
- Ce ziceați că vreți?
- Vreau așa: cinci pungi cu pesmet… Și fac o pauză.
- Ziceți tot, să nu fac mai multe drumuri! îmi zice ea cu superioritate.
Mă uit la “drumul” pe care îl avea de făcut: se întorcea de la tejghea către rafturile din spate și întindea mâna. În fine…
- Cinci pesmet, trei griș, șase…
- Stați mai încet, că nu țin minte! îmi retează ea șirul.
Îi spun pe îndelete ce doresc, îmi face un bon de mână, stă puțin în cumpănă, clipește repede cu genele îngroșate de rimel și recunoaște cu sinceritate:
- Nu știu cât face în total. Mergeți la casa 2!
Mă duc la casă și acolo - altă dandana: o doamnă în vârstă cere printre altele și un pachet de gumă de mestecat din raftul aflat lângă mașina de marcat. Femeia de la casă, o altă ființă superioară și plictisită, îi spune să se servească singură, raftul aflându-se - în mod ciudat - de cealaltă parte a geamului care o despărțea de vulg, adică spre noi, cumpărătorii. Geamul - plin de afișe și reclămuțe, o împiedica pe doamna cu pricina să citească ceva pe buzele casieriței, iar gălăgia din magazin - asigurată cu succes de către cele câteva vânzătoare ciri­pi­toare - era maximã. O tânără care s-a vrut amabilă i-a spus doamnei în vârstă:
- Luați, doamnă, de aici!
Bătrâna, oricum derutată și neînțelegând de nici un fel intervenția tinerei, s-a uitat cu dușmănie și i-a aruncat peste umăr:
- Da’ grăbiți mai sunteți, tineretul din ziua de azi!
Fata s-a uitat uimitã, neștiind ce să creadă. A fost lãmurită repede de un domn aflat în spatele ei:
- Dacă vreți să fiți drăguță… Vedeți ce se întâmplă?
Într-adevăr, știam și eu că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, dar chiar așa? Mi-am plătit cumpărăturile - aflând evident și cât era totalul - m-am îndreptat către raionul unde aveam treabă și am așteptat plin de speranță ca una dintre cele patru vânzătoare să mă observe. Ele discutau. După un timp, cea care îmi făcuse bonul s-a îndreptat plictisită către mine și a întrebat absentă:
- Doriți ceva? După care, văzându-mi ochii mari și plini de nedumerire, a spus amuzată:
- A, dumneavoastră erați!
- …
Mi-a înșirat produsele pe tejghea și, după ce le-a studiat atent, mi-a spus într-un gest de mare mărinimie:
- Haideți, că vi le pun și în pungi. Da’ le pun în mai multe, că altfel se rupe!
- Mulțumesc, spun eu în timp ce mă gândeam că oricum tot ce luasem nu ar fi încăput într-o singură pungă.
Îmi întinde pungile, clipește din gene și se întoarce pe călcâie, continuând discuția cu “fetele”.
Apuc plasele și, când să ajung la ușă, mă înfioară un gând: “Sarea! Am uitat de sare!”. Stau puțin în cumpănă: să mă întorc să iau și sare, să mă opresc la un alt magazin… Dar cum era duminică și nu aveam șanse să mai găsesc ceva deschis la ora aceea, m-am hotărât să fac din nou traseul de coș­mar. Mã duc spre același raion, îi zâmbesc “fetei” mele, care se uită la mine din prima și încerc să fac o glumã:
- M-am întors! Am uitat să iau sare. Vreau și două pachete de sare ultrafină!
“Fata” se uită la mine tâmp, clipește iarăși des din genele grele și mă întreabă cu candoare:
- De unde v-ați întors?
În acea clipă totul s-a năruit: plasa în care aveam îndesate sticlele de ulei s-a rupt, sticlele de ulei s-au revărsat zglobii prin magazin, doamna cea în vârstă s-a uitat urât la mine (și parcă am auzit-o: “tineretul din ziua de azi, mai sunt și blegi!) și vânzătoarea s-a aplecat delicat peste galantar urmărind oarecum interesată una dintre sticle care se îndrepta spre raionul de dulciuri. Mi-am adunat tacticos sticlele și am plecat resemnat. Fără sare, dar cu convingerea că fata cea brunetă era “blondă”. Complet și fără scăpare!

V-ati intalnit vreodata cu o masina parcata pe trotuar in asa fel incat din cauza ei a trebuit sa iesiti in strada ca sa treceti mai departe? Dar cu masini parcate in dreptul trecerii de pietoni in asa fel incat sa nu ai cum trece printre ele daca aveai bagaje sau copil in carucior?

Intrebarile sunt retorice. In acest context, intr-un post anterior, imi ziceam:
- Ce-as vrea sa am niste stickere cu mesaje explicite dar delicate adresate masinilor parcate aiurea! (vezi si postul anterior pentru exemple de parcari aiurea).

Zana buna Ioana (Ioana, sa-mi dai un link catre ‘tine’ :)), auzindu-ma, a creat aceasta imagine:

Ulterior, tot Ioana a transpus poza in formatul etichetelor autoadezive pe care la am eu la indemana (2×5 etichete, pe A4): contur negru , contur gri

Fiind vorba de o zana buna, Ioana nu tine la drepturile de autor. Puteti lua imaginile, le puteti da altora, le puteti folosi in orice fel vreti. De fapt, nu-i vorba ca ‘puteti’. Chiar va rugam s-o faceti :).

A inceput a doua editie a concursului BLOGGERI.RO.  Intre 1 si 3 7* noiembrie se pot posta articolele pentru prima etapa a concursului. Si de data asta sunt 3 etape, 2 cu tema impusa, 1 cu tema libera. Tema primei etape: Solutiile de promovare a unui blog in Romania (tema care pe mine nu ma prinde (ca autoare de articol), dar … ma interesează. asa ca le multumesc organizatorilor pentru alegerea ei:)). 

Apoi, pe langa concursul „general”, mai sunt alte 3 categorii, toate dotate cu premii.  As fi vrut laptopul, cum nu, dar e la o categorie inaccesibila mie, si anume la IT. (daca mai era nevoie sa spun, spun: pentru inscriere, regulament, premii… si info suplimentare despre concurs mergeti pe linkul din prima propozitie.)

… Imi propusesem sa particip (la ‘ceva’, din tot concursul) si aveam de gand sa experimentez compunerea de articole scurte… dar, pe masura ce trece timpul, tipul asta de compunere mi se pare tot mai complicat :).  Asta e. 

PS: Tare mi-ar placea sa vad cum scriu pe tema impusa oamenii pe care ii citesc cu drag cand scriu la liber :) (asta a fost o invitatie, da)

LE: dragilor, se modifica termenul pana la care pot fi trimise articolele pentru prima etapa; le puteti posta pana pe 7 noiembrie.

Am gasit cu intarziere un post de-al lui Petru, post care mi-a resuscitat o mini-trauma mai veche. In cazul meu, ea (trauma) a fost construita de urmatoarele 3 situatii (+ altele, dar pe acelasi calapod):
1. Pe vremea cand locuiam in …alta parte, pe straduta pe care mergeam in fiecare zi era o masina parcata in asa fel incat, ca sa pot trece dincolo de ea, trebuia sa ies in strada. Trecem pe langa alte 50 de masini parcate pe trotuar… (aproape) toate asezate asa incat sa ramana pietonilor macar umpic din ce-i al pietonilor (ma refer la trotuar). Pentru idiotul de care zic erau doar 2 variante posibile: ori lipsea masina, ori exista si atunci nu puteai face abstractie de ea.

2. mergeam pe o stradutza dintr-alea mici de pe langa pitar mos. Mergeam PE strada, asadar. Masini care sa circule pe acolo nu prea erau. Trotuare erau, dar nu le constientizasem prezenta, ca nu erau vizibile cu ‘ochiu liber’. Un cetatean trece pe langa mine cu masina si scoate capul pe geam ca sa-mi urle:
- mergi pe trotuar, vaco! (nu sunt sigura, e posibil ca, pentru a-i respecta intocmai specificul personal, sa fi fost necesar sa scriu ‘vac-o’ :P)
Eu, cu tendinte de mahalagioaca bine reprimate dar prezente, am dat sa raspund, la randu-mi. doar ca masina era deja prea departe ca sa mai conteze. Partea civilizata din raspunsul pe care omul ala nu l-a mai auzit era “care trotuar?!!”. Pentru ca fiecare centimetru de trotuar exploatabil din zona respectiva e folosit ca parcare. Nici chiar eu (45 kg dispuse destul de mult pe inaltime) n-aveam cum ma strecura prin spatiul ramas intre masini si cladiri.

3. Aud la un moment dat un sofer-ascultator intrat in direct, la radio, care se exprima cu aplomb pe tema mamelor iresponsabile care merg cu carucioare cu copii pe ‘carosabil’.  M-am enervat. Eu, ca mama care sunt, am “preferat” sa-mi plimb copilul agatat de mine, in ham, pana pe la un an, cand a mers singur. Pentru ca daca ieseam cu caruciorul, trebuia sa ocolesc o gramada, apoi sa merg 50m pe carosabil, cu copilu’n carucior, ca sa ajung la trecerea de pietoni sa pot traversa strada. Pentru ca in dreptul trecerii erau parcate masini printre care nu puteai sub nici o forma trece cu caruciorul.

Petru zice in postul ala ca masinile parcate brambura sunt vulnerabile in fatza unei chei (‘la figurat’).  Eu, in vremurile cand eram continuu afectata de combinatia “parcari lipsa+ bun simt, la fel”, ma gandeam sa-mi fac niste stickere. Cu 1-2 tipuri de mesaje dedicate (si delicate. exemplu: am trecut pe aici. de-mi lasai loc, treceam pe dincolo).  Un sticker nu-i chiar asa de rau ca o zgarietura de cheie (ca recunosc ca la cheie m-am gandit prima data pentru idiotul mentionat la punctul 1. si nu ‘la figurat’ :)) dar e  suficient de greu de dat jos … si daca tot trebuie sa ocolesti o masina ca sa poti merge mai departe, macar scoti si un beneficiu personal din ocolirea asta: cauti locul ideal pentru lipit mesajul :) 

Disclaimer: in acest post NU spun ca soferii sunt nesimtiti. Spun ca exista soferi nesimtiti (care probabil ca sunt egali ca proportie cu pietonii nesimtiti). Adevaratii soferi nesimtiti se recunosc dupa faptul ca vor reusi cumva sa parcheze in asa fel incat sa incomodeze pe cineva chiar si intr-o parcare goala - ei, pentru acesti oameni ma gandesc inca sa-mi fac stickerele. :)

(pentru ca am vazut ca una lume e confuzata, precizez inca o data: pe blogul meu sunt gazduite si articolele altor oameni. Pe aceste articole le gasiti in categoria “special guests“. Mugur este unul din ’oaspetii speciali’ si scrie deja cu regularitate aici, asa ca el mai are parte si de o categorie dedicata lui. Articolul urmator e scris de Mugur.) 

Vizavi de cimitir este o mică prăvălie. De fapt, o încăpere din placaje si carton bitumat, cu o fereastră care dă în stradă. Oblonul care o închide, cu balamale în partea de jos, serveste si ca tarabă. Acolo, femeia respectivã îsi însirã marfa: lumânări albe, galbene, maronii, candele, răsină învelită în ziar pe post de tămâie, imortele si flori ofilite. Mai mereu pe tarabă se află si o pisică neagră, cu o privire rea si galbenă.
Aproape cu teamă încerc să zăresc ceva în întunericul prăvăliei si descopăr că la un metru distantă este o usă care dă spre bucătăria femeii. Îmi promit pentru a mia oară că nu mai cumpăr lumânări de acolo. Sunt scumpe si ceara e atât de murdară, încât nu pot scăpa de bănuiala că sunt fãcute chiar acolo, în bucătăria unde în permanentă fierbe ceva, din lumânări procurate chiar de peste drum, din cimitir.
Se aude ceva miscare, asa cã-mi dreg glasul ca să atrag atentia.
Din penumbră îsi face aparitia „patroana“, îmbrăcată cu un capot rufos peste care este tras un sort nu tocmai impecabil. Buline si floricele. Îsi sterge nasul cu dosul mâinii, îsi sterge apoi mâinile de sort si, vizibil deranjată, se îndreaptă spre ferestruica unde astept.
- Dă-te dreacu’! zice ea în loc de „bună ziua“. Mă lămuresc repede cã nu pe mine m-a drăcuit, ci pe mâta cea neagră, căreia îi trage si o palmă peste urechi.
- Doriti ceva? mã întreabă trăgându-si nasul.
„Nu, îmi vine să răspund. Am vrut doar să te întreb ce mai gătesti!“ Dar îmi revin repede si-i spun zâmbind:
- Da, niste lumânãri. („Evident cã lumânări, ce altceva?“ mă gândesc.)
Este clar supărată. De obicei îmi vorbeste cu „mamă“: „Ce să-ti dau, mamă? Zece lumînări face cinspe mii, mamă“. De data asta nu. Mã gândesc cu ce am gresit, dar taina mi se dezvăluie: femeia e foc făcută pe „una“ si comentează vizita „ăleia“ cu cineva care nu se vede, nu-i răspunde, dar care se aude amestecând în oale.
- A dreacu’, auzi, sã-mi spună mie, dreacu’, ce-i aia să muncesti! Păi dacă nici io nu stiu ce-i aia, cine dreacu’ să stie?
Si, cu un gest teatral, îsi sterge cu dosul mâinii sudoarea imaginară de pe frunte si îsi aranjeazã basmaua înfloratã.
- Auzi, să vie dreacu’ ea la mine si să-mi zicã dreacu’ ce mi-a zis!… Păi să nu mă facã dreacu’ ea pă mine a dreacului, că-i zic si io dreacu’ vreo douã, să mă tie minte, dreacu’!…
Cu privirea în jos, stăpânindu-mi cu greu zâmbetul, îmi aleg cele mai drepte lumânări din cele albe. „Măcar astea nu sunt refolosite!“ mã consolez.
- Tămâie nu iei? mă întreabă tăios.
Dau din cap cã nu, amintindu-mi că ultima oară „tămâia“ învelită într-o bucãtică de ziar murdar scosese un fum negru si des. Nu era de mirare: era doar o bucată de scoartă de brad, mânjită de răsină.
- Să fi venit dreacu‘ sor-sa, că aia da, stie dreacu’ ce-i aia. Da’ ea? A dreacului!…
Apoi către mine:
- Sapte mii!
N-am sapte mii mãrunt, si decât s-o aud că n-are rest si să-i las trei mii degeaba, mai bine iau si douã pachetele de scoartă de brad mânjită cu răsinã.
- Vezi? E bună si tămâia. Calitate, ce dreacu’!
Mă îndepărtez si mă gândesc că ar fi fost minunat să am cu mine un reportofon ca să înregistrez întreaga tărăsenia. Merg mai departe si-mi imaginez chiar si cum as fi provocat-o cu întrebări, ca să adun cât mai mult material. Dar mă linistesc repede si-mi dau seama că dacă, ferească Dumnezeu, s-ar certa cu mine, nu cred că i-as putea face fată. Însã dreacu’ stie?

1. La gara
Dimineata la ora 6.45, eu, in fata unui ghiseu din gara:
- buna dimineata. 2 bilete va rog, la iasi, clasa a doua. La accelerat.
- la ora 4 ?
(eu perplexa ma gandesc ca ora 4  a trecut deja. De ce ar vrea sa-mi dea bilete la un tren care a plecat ?)
-nu la 4. la 7 si 10
Urmeaza 2 minute de proteste si exclamatii din partea functionarei, toate pe urmatoarea tema:
- vorbiti mult si nu inteleg nimic !!… hotarati-va ce vreti !! …(si iar) vorbiti mult si nu se intelege nimic !!…(si iar)…
… Eu, absolut perplexa o ascultam. Vorbea mult (de vreo 30’), exact cum zicea ea ca facusem eu,  si EU intelegeam nimic… ma gandeam ca poate nu circula trenul… si ma enervam. Ce fel de site au ashtia ?! (ca pe site-ul lor gasisem un accelerat la 7 si 10)
- Nu inteleg de ce-mi vorbiti asa, zic eu. V-am cerut 2 bilete la Iasi. Pe net, pe site-ul dvs, e trecut trenul. La 7
- Irina, zice cu glas egal colega mea Florentina (cea alaturi de care urma sa merg cu trenul), mergem la Cluj. Nu la Iasi.
- Ah, ma scuzati, zic eu senina. La cluj. 2 bilete. La accelerat.
(functionara continua sa se exprime prin multe cuvinte; era suparata, enervata, obosita)
(eu ma tineam sa nu rad in hohote; eram brusc fericita (ca trenul exista si ca iau bilete chiar la cluj, unde voiam sa merg. Nu la iasi))
- Reducere? zice dna
- Nu, raspundem noi in cor.
Platesc, iau bilete si plec. Radem. (de mine).

2. In tren
Stateam frumos pe locurile noastre. Vine controlorul, cere biletele, eu i le dau pe amandoua… el se uita la ele, se uita la mine si doar cu coada ochiului la Florentina. Apoi iar la mine…. si cu coada ochiului la Florentina
(Nu se poate ! ma gandeam … ne-om fi urcat in alt tren ?! (si rememoram placutza de pe vagon pe care scria cluj))
Nashul, privind doar la mine, intreaba:
- …si copilul? Cine este?
Credeti sau nu, aveam un bilet intreg si unul cu reducere, pentru copii. Peste toate, in timpul discutiilor de lamurire, descoperim ca inca o dna din compartimentul nostru avea bilet gresit.  Am ras si iar am ras. (Dupa ce m-am lamurit ca n-am ce si cum reclama ; ‘tichetele de calatorie se verifica si (eventual) reclama doar la primirea lor, la ghiseu.)

3. La restaurant
 In cluj, la masa, seara, in hotelul in care stateam.  Si eu, si F vrem sa ne spalam pe maini.
- am vazut eu unde e baia, zic.
F vine dupa mine. Pe hol, pe usa unde credeam eu ca-i toaleta, scria M2. Mai era o usa pe care scria ‘sala de conferinte’. Deci nu. Tot pe hol erau 4 barbati care fumau si vorbeau.
-Buna sera, zic eu. Se intampla cumva sa stiti unde e toaleta ?
- intrati prin sala de conferinte si treceti pe celalalt palier.
- pai nu vrem pe celalalt palier (oriunde ar fi fost acesta, ca habar n-aveam). Si nici sa trecem prin sala de conferinte nu vrem. Nu-i aici o toaleta a restaurantului ?
- nu stiu. Imi pare rau, zice omul. Doar pe aceea o stiu. Dar intrati linistite, ca s-a terminat si sala e libera.
Nu stiam ce s-a terminat, dar am zis ok. Intram in sala de conferinte si ne trezim… intr-o sala de conferinte. In care se aflau vreo 15-20 de oameni, seriosi, in jurul unei mese ovale. Toata lumea a intors capul spre noi. F a plecat nonshalanta spre usa care se vedea pe peretele opus. Eu, mai sociabila (ma terminam de ras vazandu-i pe toti cum priveau la noi…  mi se parea scena de camera ascunsa) incep sa vorbesc:
- buna seara…. Vrem sa mergem la toaleta [LOL interior, absolut isteric], (oamenii se uitau seriosi) ni s-a spus ca pe aici se ajunge, ne cerem scuze …
Am ajuns la usa de peste drum… care nu se deschidea… privim spre oamenii seriosi si sedinta lor… ei zic, tot seriosi :
- trageti mai tare de usa.
F trage, usa se deschide, ajungem in alt hol, de unde se vedea toaleta. (nu ne-am mai intors prin sala de conferinte. Am coborat la parter ‘pe un palier’ (restaurantul, sala de conferinte si toaleta sunt la mezanin) si reurcat la restaurant pe celalalt.)

PS- bonus: tot in Cluj mergem cu autobuzul si intrebam soferul unde sa coboram.  Soferul ne spune ‘la a doua statie’ si, la a doua statie, COBOARA din autobuz si ne arata pe ce strazi sa o luam. (nu, nu aratam neajutorati si nici n-am flirtat cu soferul).  Si, din cate am prins eu cel putin, oamenii din autobuz au asteptat sa ni se explice fara sa exprime nici urma de impacientare.  Nu zic, o fi altul ritmul… dar nu-i numai asta. Si oamenii sunt altfel :).

“Se cauta” voluntari care sa vina duminica, 28 octombrie, la ora 12, in Piata Unirii, Bucuresti si sa lege atatea prezervative incat sa fie depasit actualul record mondial (= 2715 metri, 24.516 prezervative).  Evenimentul se cheama “Continua firul vietii” si e organizat de PSI. PSI promite DJs care vor mixa live si un ‘afterparty’ la club gossip. Pentru detalii si informatii actualizate mergeti aici. Daca sunteti prea departe de Bucuresti ca sa puteti veni, tot puteti face ceva: rugati-va sa fie soare :)